Mănăstiri dobrogene în anul 1959

1959 era al doilea an de când reprezentanții Departamentului Cultelor exercitau presiuni la adresa Bisericii, mai ales în problema mănăstirilor. Acțiunea desfășurată de funcționarii Departamentului era atent monitorizată de către Securitate. Ofițerii Securității întocmeau rapoarte privind istoricul, starea economică a mănăstirilor, statistica personalului și aplicarea măsurilor de limitare a fenomenului monahal.

Într-un referat din 31 ianuarie 1959 al Securității Constanța către Direcția de Informații Interne se aduceau informații despre starea monahismului dobrogean și propuneri pentru limitarea fenomenului. Astfel, Mănăstirea Cocoș, de lângă Niculițel, jud. Tulcea, poseda 34 ha cultivate cu cereale, legume și pomi fructiferi. Obștea mănăstirii număra 44 de viețuitori, din care 9 preoți, 2 diaconi, 22 călugări și 11 frați, în frunte cu starețul Damaschin Doruș. Potrivit referatului, se avea în vedere ca într-o primă etapă să fie scoși 9 călugări cu vârsta de până la 40 de ani și care nu aveau șapte clase primare, apoi cei în etate de până la 65 de ani. Deoarece mănăstirea dispunea de o capacitate mare de cazare (130 camere), atunci restul de 6 călugări urmau să fie mutați la Mănăstirea Dervent, iar așezământul transformat în sanatoriu TBC.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente