Externe

Mănăstirea Vatoped a sărbătorit Cinstitul Brâu al Maicii Domnului

Cristian Damian
Foto creditOrthodoxia News Agency / Rafail Georgiadis

Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos a sărbătorit duminică Aşezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă după calendarul nerevizuit, informează Orthodoxia News Agency.

În ajunul sărbătorii, racla a fost scoasă din Sfântul Altar și adusă în biserica principală a așezământului monahal athonit pentru închinarea pelerinilor.

Slujba Privegherii a fost oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Mitropolitul Thessaliotidei și Fanariofersalei, la care au participat starețul Mănăstirii Vatoped, părintele Efrem, precum și preoți și diaconi veniți din diferite așezăminte monahale ale Sfântului Munte.

În timpul Litiei, în sala de reuniuni din cadrul mănăstirii a fost oferită tradiționala agapă athonită. La momentul festiv au rostit cuvinte duhovnicești Mitropolitul Timotei și părintele Efrem.

La manifestările religioase a participat Alkiviadis Stefanis, Guvernatorul civil al Sfântului Munte, alături de o delegație administrativă din Thessaliotida, formată din parlamentari, reprezentanți ai administrației regionale și locale.

Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului este una dintre cele mai cunoscute odoare ale creștinătății răsăritene. Potrivit tradiției, acesta a fost țesut de Maica Domnului din fire de cămilă și dăruit Sfântului Apostol Toma în momentul Adormirii sale.

A fost păstrat inițial de două femei din Ierusalim, iar mai târziu a fost dus la Constantinopol, în timpul împăratului Arcadie (395-408). În ziua de 31 august, a fost așezat într-o raclă și păstrat mai întâi în Biserica Sfinților Apostoli, apoi în Biserica din Vlaherne.

Unul dintre cele mai cunoscute episoade este vindecarea împărătesei Zoe, soția împăratului Leon cel Înțelept. După ce a visat-o pe Maica Domnului, împărăteasa a cerut deschiderea raclei, iar după ce brâul a fost așezat peste ea s-a vindecat. În semn de recunoștință, Zoe l-a împodobit cu fir de aur.

Începând din secolul al 12-lea, Brâul a fost împărțit în mai multe fragmente, care au ajuns în diferite locuri din lumea creștină. O parte importantă se păstrează la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, precum și la Mănăstirea Kato Xenia.

De-a lungul secolelor, a fost purtat în procesiuni, mai ales în perioade de epidemii și încercări. Una dintre cele mai frecvente minuni ale Brâului Maicii Domnului este ajutorul oferit cuplurilor care nu pot avea copii.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5