Mănăstirea vâlceană Surpatele în perioada interbelică

Pe drumul ce duce de la Râmnicu Vâlcea spre Drăgășani, apoi în dreapta de la Băbeni, de-a lungul râului Bistrița și în dreptul localității Frâncești, pelerinul poate cerceta istorica Mănăstire Surpatele. Ca alte așezăminte din ținutul nordic al Olteniei, Surpatele își are începuturile la boierii olteni Buzești din vremea Sfântului Neagoe Basarab. La începutul sec. al XVIII-lea, în vremea unui alt sfânt voievod, Constantin Brâncoveanu, Doamna Maria Brâncoveanu purcede la refacerea totală a mănăstirii, pe care o găsise ‘stricată și surpată’. Între 1703-1706, zidește o frumoasă biserică, cu hramul ‘Sfânta Treime’, în formă de cruce, cu cele trei încăperi, altar, naos supralărgit și încununat de o semeață turlă și un pronaos despărțit de un masiv zid. Intrarea în biserică a fost precedată de un pridvor deschis, format din opt coloane. În partea exterioară, biserica este de o simplitate exemplară, specifică artei brâncovenești, dar interiorul este de o strălucire aparte, care reflectă amprenta voievodală a ctitoriei. Doamna Maria a purtat o grijă deosebită atunci când a împodobit interiorul prin candelabre, candele și o catapeteasmă de o rară frumusețe, sculptată în lemn de tei, ca o dantelă îngrijit poleită cu aur. Autorul acestei piese de artă brâncovenească este Filip Tâmplarul, care și-a lăsat semnătura pe ușa de intrare a bisericii. Ispravnic la ridicarea acestui lăcaș a fost arhimandritul Ioan de la Mănăstirea voievodală Hurezi. De altel, în următorii ani, biserica a fost pictată de ucenicii școlii de pictură din mănăstirea zidită de sfântul voievod ca necropolă. După acest moment, Mănăstirea Surpatele a continuat să funcționeze, dezvoltându-se mai ales cultural și economic. Scriitorul și muzicologul Anton Pann, care viețuia la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din apropiere, venea adesea la Surpatele pentru a lucra la traduceri de pe manuscrise religioase. Tot la Surpatele, maicile lucrau în atelierele meșteșugărești. Această prosperitate a durat până spre mijlocul sec. al XIX-lea. Mai apoi, la 1864 Mănăstirii Surpatele i s-au confiscat proprietățile funciare pe care le deținea de la Maria Brâncoveanu. Acest act a condus la ruinarea Mănăstirii Surpatele, maicile încercând să supraviețuiască din puținul obținut prin munca prestată în ateliere. Această situație a durat până în 1872, când la pericolul iminent al prăbușirii clădirilor anexe, din cauza surpării solului, maicile au fost nevoite să se refugieze în alte așezăminte, precum Dintr-un Lemn, Hurezi și Țigănești (Ilfov). Așezământul a devenit lăcaș care servea cimitirului parohial. În 1927, la inițiativa episcopului Vartolomeu Stănescu, Comisiunea Monumentelor Istorice a purces la refacerea monumentului. Treptat s-a înfiripat o comunitate de 17 măicuțe venite de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele redevenind un așezământ de rugăciune. De asemenea, a fost reînviată tradiția activității în atelierele de țesut, fiind printre puținele mănăstiri din România cu astfel de preocupări.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 16 iulie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente