Mănăstirea și parohia ne cheamă să trăim în ritmul Împărăției Cerurilor: IPS Teofan la hramul Măn. Neamț

„Unde vom fi noi îmbrăcați cu putere de sus? Unde vom fi martorii morții, Învierii și înălțării Domnului Hristos? În două locuri: în sfintele noastre mănăstiri, chemați fiind călugării spre rugăciune și smerenie de foc, și în sfintele parohii, unde se află familii binecuvântate”, a spus Mitropolitul Teofan a joi, la hramul istoric al Mănăstirii Neamț.

„În interiorul acestor două locuri sacre este chemat omul să viețuiască în ritmul Împărăției Cerurilor încă din această lume”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.

„Cum să se împlinească acest lucru în viața de mănăstire și în viața de parohie? Un părinte din vremea noastră, Părintele Zaharia (Zaharou), cipriot de neamul său, mărturisește că, fie în mănăstire, fie în viața de familie, sunt necesare trei lucruri: Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură să fie prezentă în viața fiecăruia, în al doilea rând, rugăciunea, gândul la Dumnezeu cât mai des în timpul zilei”, a continuat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mănăstirea Neamț și-a serbat joi, 25 mai 2023, hramul istoric. Foto: Doxologia.ro / Flavius Popa

„Și cel de-al treilea lucru necesar în viața noastră de parohie și de mănăstire: să ne apropiem cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului Hristos.”

Mitropolitul Teofan a oficiat Sfințirea Mică a apei și Sfânta Liturghie împreună cu Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului.

În cadrul liturghiei, monahul Visarion Axinia din obștea Neamțului a fost hirotonit ierodiacon.

Mănăstirea Neamț și-a serbat joi, 25 mai 2023, hramul istoric. Foto: Doxologia.ro / Flavius Popa

Slujirea s-a încheiat cu Parastasul pentru ctitorii sfântului așezământ și pentru Ziua Eroilor.

Hramul istoric al Mănăstirii Neamț a început în ajun, cu slujba Vecerniei oficiată de arhim. Petroniu Marin, exarh de Neamț și starețul Mănăstirii Pângărați. Pentru liturghia de joi, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Neamț a fost purtată în procesiune până la altarul în aer liber.

La sărbătoare au participat aproximativ 150 de pelerini veniți pe jos de la Târgu Neamț și Pipirg, județul Neamț. Pelerinajul a fost organizat de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, care și-a propus să reînvie astfel o veche tradiție.


Biserica mare a Mănăstirii Neamț, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost construită de Sf. Voievod Ștefan cel Mare după victoria de la Codrii Cosminului.

Între odoarele mănăstirii se numără moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon cel din Muntele Minunat și ale Sfântului necunoscut, precum și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată la Lida, în patria Sf. M. Mc. Gheorghe în 665 și dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului Alexandru cel Bun în 1429.

Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente