Mănăstirea Sfântul Dionisie cel Smerit din județul Constanța

O toamnă încă viguroasă ținea luminat de clorofilă frunzișul codrului, la vremea la care am descoperit Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit”, din Arhiepiscopia Tomisului. Departe de lume, de zbuciumul zilei, dar foarte aproape de cer, sfântul așezământ cinstește, prin nevoitorii lui, pe cel care a pus început erei creștine numărând anii de la întruparea Mântuitorului Hristos. Aici, mai mult decât în oricare alt loc, maxima lui Aristotel, „Începutul este jumătatea întregului”, pare a se plini în smerenie.

A se pune piatră de temelie pentru orice început nu este lucru întâmplător și nici ușor. Cu atât mai mult când este vorba despre o mănăstire, pentru că, în acest caz, nu se face voia omului, ci vrerea Domnului. Așa s-au petrecut lucrurile și cu Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit”, care și-a așezat temelia, după multe rugăciuni ale maicii starețe Evghenia și ale părintelui duhovnic Ghenadie, într-o pădure din comuna Târgușor, județul Constanța, pe un teren donat de un credincios, în imediata apropiere a misterioasei așezări creștine medievale Ester, atestată documentar la 1502, care păstrează în sit ruinele mai multor bazilici creștine. Și doar la doi pași de peșterile „La Adam” și „Liliecilor”, care conservă fosile și urme de locuire umană foarte vechi. În Peștera „La Adam”, de pildă, au fost descoperite cinci piese de piatră cioplită dintr-un altar al zeului Mitras, identificat cu zeul luminii, 80 de specii de fosile jurasice etc. Însă piesa cea mai tulburătoare găsită aici este un molar aparținând lui Homo sapiens fossilis, de acum peste 100.000 de ani. Iar în Peștera Liliecilor, pe lângă resturile fosile, în galeria ceramică au fost descoperite silexuri, obiecte de ceramică, monede etc., rămase de la populațiile care au locuit aici începând din paleoliticul superior și până în secolul al XVIII-lea.

Prima Liturghie în 2011

„Începutul este jumătatea întregului”, spunea Aristotel vorbind despre adevăr. Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit” se află la acest ceas în prima jumătate de început al întregului. În 2011, maica stareță Evghenia Arău a adus rânduiala monahală în acest loc, în scurt timp, ridicându-se paraclisul, patru chilii, trapeza și câteva dependințe. La 3 septembrie, același an, s-a oficiat pentru prima dată, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de slujitori, dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul hramului. Ridicarea noii bisericii a început pe 10 aprilie 2013. Pe 24 mai, a fost terminată fundația, iar de curând a început zidirea pereților.

Dumnezeu a rânduit ca, la ceasul pelerinajului nostru, maica stareță și părintele duhovnic să fie prinși cu ascultări în afara mănăstirii. Dar, sigur, tot El ne-a scos-o în cale pe sora Elena, care și ea face parte din această primă jumătate a întregului ce se plinește aici. Tânăra profesoară de fizică s-a retras la „Sfântul Dionisie cel Smerit” dintr-o profundă chemare, pe care nu o poate numi altfel decât minune. Smerită, se lasă cu greu convinsă să ni se destăinuie.

Despre chemare și o altfel de liniște

„Sunt în mănăstire de aproximativ un an. Cu mine a făcut Maica Domnului o minune. Eu eram în lume și pur și simplu simțeam că nu-mi mai găsesc locul. Maica Domnului însă mi-a îndrumat pașii spre mănăstire. Am primit un telefon și iată-mă aici! Eu sunt din Iași. Mai am o soră, căsătorită. Părinții au fost foarte surprinși, pentru că am plecat într-o vacanță și am ajuns la†¦ mănăstire! Când au primit vestea, au fost foarte surprinși. Sunt absolventă a Facultății de Fizică, am predat la un liceu din Iași. Pentru mine, mănăstirea este liniște și pace deplină, locul în care sunt alături de Hristos. El este motivul pentru care mă aflu aici. Nu m-a tentat nicio clipă gândul întoarcerii în lume. Am simțit nevoie de un alt fel de liniște. De o anume împlinire, mult mai adâncă decât cea pe care mi-o putea oferi lumea, orașul”, ne-a mărturisit aceasta.

Izvorul, moaște, icoane și minuni

De la „Sfântul Dionisie cel Smerit” nu te poți retrage ușor. Ceva te reține, ceva îți șoptește să mai rămâi și, precum sora Elena, să cauți adânc în inima ta începutul adevărului. Jumătatea întregului ce se plinește doar cu Hristos. De aceea, poate, trebuie să intri în paraclis, să te rogi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului grabnic ascultătoare, adusă de la Mănăstirea Dohiaru din Muntele Athos, și la moaștele celor 32 de sfinți care veghează plinirea întregului de aici. Sau să bei măcar o cană cu apă de la Izvorul Sfântului Dionisie, din curtea mănăstirii, ca să poți pleca mai departe și să te întorci, negreșit, în acest unic și neasemuit loc de rugăciune, meditație și smerenie†¦ (Reportaj realizat de Dumitru Manolache și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 21 octombrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente