Mănăstirea Negru Vodă: Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a oficiat liturghia la pomenirea Sf. Ioanichie cel Nou

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost cinstit miercuri la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află moaștele sale.

Sfânta liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului la altarul de vară, în prezența a numeroși credincioși.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre ajutorul permanent pe care Mănăstirea Negru Vodă l-a primit de la Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou.

Pe tot parcursul slujbei, credincioșii s-au putut închina la racla cu moaștele sfântului. Noua raclă a fost sfințită anul trecut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în 1638, după ce s-a nevoit peste 30 de ani într-o peșteră de pe valea Râului Dâmbovița.

Moaștele sale au fost descoperite în 1944 de egumenul mănăstirii Cetățuia-Negru Vodă, dar au fost reîngropate, la ordinul autorităților, până în 1989, când a căzut regimul comunist ateu. Proclamarea locală a canonizării a avut loc în 26 septembrie 2009.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente