Patriarhul Daniel a sfințit racla în care vor fi puse moaștele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel

Patriarhul României a binecuvântat miercuri racla în care vor fi puse moaștele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel, una dintre cele mai mari lucrări de acest tip realizate la Atelierele Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a lăudat această inițiativă a Mănăstirii Negru Vodă din județul Argeș și l-a distins pe stareț, Protos. Ieronim Gheorghiță, cu Ordinul „Sf. Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”.

La ceremonie au participat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Protosinghelul Ieronim Georghiță, starețul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel, părinți de la Reședința Patriarhală.

„Această inițiativă din partea Mănăstirii Negru Vodă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului este lăudabilă, pentru că noi cinstim pe sfinți și prin urmarea faptelor lor, dar și prin modul în care păstrăm sfintele lor moaște și aducem rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu și de cerere pentru mântuirea sufletului și de ajutor în viață”, a spus Patriarhul Daniel.

Preafericirea Sa a evocat viața sfântului „contemporan cu Mihai Viteazul și cu Matei Basarab, care uneori l-au consultat, i-au cerut sfatul și binecuvântare și rugăciune de ajutor de la Dumnezeu când țara se afla în momente dificile”.

Patriarhul Daniel a sfințit racla în care vor fi puse moaștele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel miercuri, 28 septembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Patriarhul a mai amintit că sfântul a prevăzut anul trecerii sale la Domnul, săpându-și singur mormântul, și a menționat că, descoperite în 1944, moaștele sale au fost reîngropate la ordinul autorităților comuniste până în 1989.

Preafericirea Sa a mai menționat anul trecerii sale în rândul sfinților, 2009, explicând ce înseamnă de fapt canonizarea unui sfânt.

„Sfântul Sinod confirmă, proclamă sfințenia, nu o dăruiește. Sfințenia o dăruiește Duhul Sfânt celor care sunt nevoitori, iar Biserica proclamă, pe baza evlaviei credincioșilor, această sfințenie, o face cunoscută”.

„Canonizarea înseamnă a prezenta pe sfânt ca măsură, ca îndreptar, ca normativ pentru credință, după cum se spune și în troparul Sfântului Nicolae. La noi s-a tradus kanona pisteos – «măsura credinței» – cu «îndreptător al credinței», dar de fapt a fost «dreptar al credinței», adică «normă».”

Patriarhul Daniel a sfințit racla în care vor fi puse moaștele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel miercuri, 28 septembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Aceasta ne arată că sfinții, prin trecerea lor în calendar, sunt dați drept pildă și de credință, și de viețuire. Ei sunt învățătorii noștri și rugători pentru noi prin ceea ce au crezut, prin ceea ce au învățat și prin ceea ce au săvârșit”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Harul lui Dumnezeu a lucrat în unii dintre ei foarte intens, încât moaștele lor au rămas neputrezite ca o arvună a învierii de obște.”

Ca semn de prețuire pentru coordonarea lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Negru Vodă și pentru inițiativa și realizarea raclei, Patriarhul României i-a acordat Părintelui Protosinghel Ieronim Gheorghiță, starețul sfântului așezământ, Ordinul „Sf. Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”.

Patriarhul Daniel i-a acordat miercuri, 28 septembrie 2022, Ordinul „Sf. Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit” starețul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel, Protos. Ieronim Gheorghiță. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Ordinul este cel mai recent creat în Patriarhia Română și se acordă pentru „activitatea deosebită în susținerea și promovarea credinței creștin ortodoxe, a filantropiei, a pelerinajelor, a culturii românești, a vieții parohiale și a vieții monahale”.

Ceremonia s-a încheiat cu cinstirea unei icoane a Sfântului Ioanichie cel Nou din patrimoniul Reședinței Patriarhale, care conține și un fragment din moaștele sfântului.

Preafericirea Sa i-a felicitat și pe cei care au lucrat la făurirea raclei, spunând că „a fost o lucrare migăloasă și de aceea a și durat mult”.

Patriarhul Daniel a sfințit racla în care vor fi puse moaștele Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel miercuri, 28 septembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Noua raclă a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel este decorată cu scene din viața Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel și a fost lucrată de maici de la Mănăstirea Pasărea sub coordonarea Părintelui Arhimandrit Dionisie Constantin.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente