Maica Domnului, cinstită de credincioșii din Rebra

În Parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud a avut loc întrunirea cercului pastoral misionar Ilva-Mică constituit prin împreună-slujirea preoților din 14 parohii învecinate, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, informează „Ziarul Lumina”.

Soborul preoților slujitori împreună cu parohul Teodor Nedelea a săvârșit „Paraclisul Maicii Domnului”, la care au participat un număr impresionant de credincioși. În cadrul întâlnirii, pr. Vasile Rus, de la Parohia Nepos, a rostit un cuvânt de învățătură despre Maica Domnului, arătând, în fața credincioșilor prezenți cinstirea deosebită de care, potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, este învrednicită Sfânta Fecioară.

Popasul duhovnicesc de la Rebra, ca orice moment de rugăciune închinat Presfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost binevenit în rândurile credincioșilor parohiei, aceștia pe lângă bucuria întâlnirii cu preoții slujitori, având încă o dată posibilitatea de a-și mărturisi evlavia pentru Maica Domnului, exprimând-o atât prin rugăciune cât și prin cântarea unor frumoase pricesne în cinstea Fecioarei Maria.

Activitatea cercului pastoral-misionar Ilva-Mică se concretizează cu fiecare împreună-slujire într-o adevărată sărbătoare pentru comunitatea în mijlocul căreia are loc întrunirea, fapt întărit de prezența celor 400 de credincioși din Rebra.

Coordonat de pr. Iuliu Brici, parohul de la Parohia Ilva-Mică II (Someș), cercul preoțesc s-a întrunit pentru a 49-a dată de la existența acestuia, fiind unul din cercurile pastorale cu cea mai intensă activitate din Protopopiatul Năsăud.

Comentarii Facebook


Știri recente