Mai mulți preoți din Cluj au donat sânge în scop umanitar

Mai mulți preoți clujeni au donat marți sânge în scop umanitar la Centrul Regional de Transfuzie din municipiu. Mobilizarea a venit ca urmare a unei acțiuni de solidaritate inițiată de Protopopiatul Cluj I.

Pr. Protopop Dan Hognogi a propus acțiunea umanitară, în sprijinul părintelui Casian Ioana, starețul Mănăstirii Râșca, internat de curând la secția de ATI a Clinicii Medicale III.

Acțiunea nu este nouă pentru Centrul Regional de Transfuzie Cluj, întrucât mai mulți preoți ortodocși donează constant sânge în scop umanitar. Gravitatea în absența lipsei de sânge poate duce uneori la pierderea de vieți omenești.

Au donat și ce-au primit

Deși preoții au fost recompensați cu tichete de masă pentru gestul lor, aceștia le-au donat celor aflați în nevoie. În speranța ca exemplul să le fie urmat de cât mai mulți oameni, pr. Dan Hognogi a transmis:

„Intenționăm ca și pe viitor să organizăm, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, astfel de campanii de donare de sânge la nivel de Protopopiat. Îndemnul de a dona se adresează nu doar preoților, ci și credincioșilor buni din parohiile pe care le păstoresc, cu conștiința că prin jertfa fiecăruia putem salva o viață”.

Statistica la nivel național arată că doar 4 din 10 români donează sânge cel puțin o dată pe an. În România, sub 2% din populație donează anual sânge, adică doar o cincime din media celorlalte state din Uniunea Europeană.

Prin campaniile de donare de sânge organizate din 2013, Patriarhia Română încurajează creșterea numărului donatorilor de sânge.

Foto credit: Radio Renașterea


Știri recente