Magazinul „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Fosta Librărie Ortodoxia a Arhiepiscopiei Bucureștilor, acum Magazinul Ortodoxia, îi întâmpină pe cei interesați de obiecte, cărți și veșminte bisericești în haine noi. Magazinul, situat pe Calea Victoriei, la câțiva pași de Biserica Kretzulescu, a fost renovat recent și oferă credincioșilor, pelerinilor, dar și turiștilor aceleași produse pe care Serviciul Colportaj le pune la dispoziție prin celelalte nouă magazine.

„Este al X-lea magazin al Arhiepiscopiei Bucureștilor; este un magazin care păstrează linia misionaro-economică a serviciului colportaj și oferă de asemenea turiștilor din această zonă a Bucureștiului produse bisericești, cărți duhovnicești, obiecte pe care, practic, le găsim și în celelalte magazine, dar într-o prezentare nouă, într-un spațiu mai vechi, dar amenajat într-o formă nouă și în aceiași linie pe care o imprimă Arhiepiscopia Bucureștilor prin magazinele sale”, a declarat pentru TRINITAS TV Protos. Joachim Bejenaru, director, Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Toate produsele din magazinele Arhiepiscopiei Bucureștilor pot fi cumpărate și online, de pe site-ul colportaj.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente