Luna Copilăriei se încheie cu un atelier de povești și un masterclass de arta povestirii pentru cei care lucrează cu copii

Luna Copilăriei, un proiect de educație non-formală al Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”, se încheie săptămâna viitoare cu ultimul atelier de povești pentru cei mici și cu un masterclass de arta povestirii pentru adulții care lucrează cu copii.

Joi, 27 iunie 2024, de la ora 19:00, Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii, va susține „Atelierul de reparat gânduri”, un atelier de povești pentru copii cu vârste între 5 și 10 ani, care se desfășoară pe Zoom, cu participare gratuită. Înscrierile se pot face la acest link.

Sâmbătă, 29 iunie 2024, de la ora 18:00, tot pe Zoom și tot gratuit, are loc un Masterclass de arta povestirii cu Ina Dafinescu, povestitoare EduStory, și cu Mădălina Andreescu, povestitoare din echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Formularul de înscriere se găsește aici.

„Va fi un moment aniversar, pentru că ne vom aduce aminte de tot ce am făcut în Luna Copilăriei și îi vom sărbători pe cei care au susținut ateliere de povești”, a declarat, pentru Trinitas TV, Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”.

Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”, la Festivalul Copilăriei, eveniment organizat în cadrul proiectului de educație non-formală Luna Copilăriei. Foto: Facebook / Spune-mi o poveste pentru suflet

Proiectul Luna Copilăriei are ca scop stimularea organizării de activități pentru cei mici, în special ateliere de povești, o modalitate optimă prin care copiilor li se pot transmite valori și atitudini și li se poate consolida caracterul.

Resurse pentru părinți și educatori

La atelierele pentru părinți, cadre didactice și lucrători cu tineretul organizate în cadrul proiectului au participat peste 1.000 de persoane. Acestea au început să organizeze, la rândul lor, pe baza informațiilor și resurselor primite, ateliere de povești pentru copiii din comunitățile lor.

Deoarece atelierele de formare s-au desfășurat în principal în mediul online, participanții la formările pentru povestitori au fost și români din jurul granițelor și din diaspora: din Australia, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia Republica Moldova, Spania, Ucraina.

Atelier de povești la parohia prahoveană Slon de Părintele Florin-Adrian Popa și doamna preoteasă Alina-Mihaela Popa. Copiii au ascultat o poveste bazată pe cartea „Răbdarea”, scrisă și ilustrată de Veronica Iani. Foto: Facebook / Spune-mi o poveste pentru suflet

Prima ediție a Lunii Copiilor a debutat în data de 1 iunie 2024, cu Festivalul Copilăriei, organizat cu participare fizică la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, prilej cu care peste 200 de copii au luat parte la ateliere de povești, de muzică, de desen, de creație, de pictură pe sacoșă, de modelaj, de desene pe asfalt, de șah, de mindlab.

Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” va face demersurile necesare pentru declararea lunii iunie ca Luna Copiilor.

În luna iunie sunt deja marcate mai mule evenimente dedicate acestora: 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului; 2 iunie – Ziua Națională pentru Adopție; în prima duminică după 1 iunie – Duminica Părinților și Copiilor în Biserica Ortodoxă Română; 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor.

În ultimii 6 ani, Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” a organizat peste 450 de ateliere gratuite de povești pentru 5.000 de copii din țară și diaspora, 23 de concursuri de creație pentru copii cu peste 3000 de participanți, și 19 ateliere de formare pentru povestitori din România și de peste hotare.

Foto credit: Facebook / Spune-mi o poveste pentru suflet

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente