Părintele Nicolae Ceruță, parohul comunității românești din Croația, a slujit la Zagreb în perioada 22-25 iunie, când ortodocșii români din această țară au serbat Cincizecimea, Sfânta Treime și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, hramul istoric al capelei pe care o au în folosință.
„Sfântul Ioan Botezătorul este chemat în lumea aceasta printr-o minune, el însuși fiind o minune. Ideea care se desprinde de aici este că fiecare copil care vine în lume este o minune a lui Dumnezeu, iar părinții trebuie să fie foarte atenți cum primesc darurile de la Dumnezeu”, a spus Părintele Nicolae Ceruță luni, în cuvântul de învățătură.
„Copilul este o mărturie a prezenței lui Dumnezeu”, a mai spus parohul din Zagreb. „Și toată viața lui va fi un parcurs către Hristos, urmând Sfântului Ioan Botezătorul.”
Liturghia de hram a fost urmată de o slujbă de Te Deum pentru românii din Balcani, deoarece părintele paroh nu a fost la Zagreb în 10 mai, de Ziua Românității Balcanice, și de un Parastas pentru eroi.
La final, comunitatea a felicitat-o și a sărbătorit-o pe Maya Sofia Mohač, o adolescentă de origine română în vârstă de 17 ani care a câștigat Locul 2 la Campionatul Național de Gimnastică Sportivă de la Osjek, Croația.
„Am considerat că performanța ei a onorat tradiția sportivă românească și ne-a făcut tuturor o bucurie”, a transmis Părintele Nicolae Ceruță pentru Basilica.ro.
La slujbe au participat Ștefania Carmen Florea, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei României în Republica Croația, Corina-Mihaela Cosmă-Gălățeanu, Viceconsulul României la Zagreb, Excelența Sa Zaal Gogsadze, Ambasadorul Georgiei în Croația, și Excelența Sa Constantin Mihail Grigorie, directorul Centrului Internațional pentru Cooperare în domeniul Securității (RACVIAC).
Parohia Zagreb activează într-o capelă monument istoric oferită de dieceza romano-catolică. Aceasta a fost sfințită în 2017 de Părintele Episcop Siluan al Ungariei. În același an, parohia a primit vizita Patriarhului Porfirie al Serbiei, pe atunci Mitropolit de Zagreb.
Comunitatea românilor din Zagreb a luat ființă ca parohie în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017 și are hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena”.
Foto credit: Parohia Zagreb
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews