Lucrările câștigătorilor Concursului „Icoana ortodoxă – lumina credinței” sunt expuse la Muzeul Satului din Capitală

O expoziție cu lucrările câștigătoare la Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” a fost vernisată duminică la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

La vernisaj a participat Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal la Sectorul Cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române.

„Dacă ne raportăm la întregul fenomen din sfera artelor bisericești, putem oberva că lucrările realizate în cadrul celor trei secțiuni – Icoană pe lemn, Frescă și Miniatură – sunt de o înaltă ținută artistică și tehnică și păstrează traiectoria artei ecleziale contemporane, fără a se depărta, în același timp, de cadrul definitoriu al artei de tradiție bizantină”, a declarat consilierul patriarhal.

Nicolae Hrițcu, consilier la Sectorul Cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române, a inaugurat expoziția duminică, 26 iunie 2022. Foto: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

„Aici, în Muzeul Satului, directorul muzeului a știut dintotdeauna că, în perioada verii, sunt foarte mulți vizitatori și aici vor putea descoperi o mică parte din tezaurul de valori pe care-l are Biserica Ortodoxă și la nivelul biblic, dar și la nivel cultural”, a spus și Aurelia Cosma, cercetător al Muzeului Satului din Capitală.

Evenimentul a prilejuit și o masă rotundă moderată de Monahia Atanasia Văetiși, istoric de artă, și intitulată „Canonul, tradiția, erminia și iconarul contemporan”.

Lucrările câștigătoare din cadrul concursului au fost expuse și la Palatul Patriarhiei în luna mai.

Expoziția este deschisă în Sala „Henri H. Stahl” și Foaierul „Victor Ion Popa” până în 31 iulie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Accesul publicului este liber.

Foto credit: Facebook / Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente