LTCOR Sector 2 își va sărbători ocrotitorul, pe Sf. Ioan Valahul

Tinerii din Protopopiatul Sector 2 Capitală, membri ai Ligii Tinerilor Creștin-Ortodocși Români (LTCOR) își vor cinsti ocrotitorul filialei, în zilele 11 – 12 mai.

Este al patrulea an consecutiv când filiala Sectorului 2 a LTCOR își serbează patronul ei spiritual, pe Sf. Ioan Valahul, un sfânt tânăr mărturisitor și pilduitor.

Anul acesta, prăznuirea va avea loc în parohia bucureșteană Sf. Antonie – Colentina, unde în ziua de vineri, începând cu ora 17:00 va fi oficiată Vecernia și Litia, iar sâmbătă 12 mai, de la ora 9:00 va fi săvârșită Utrenia și Sf. Liturghie.

Moment de creație artistică dedicat Centenarului Marii Uniri

Pentru prima dată de la înființarea filialei, sărbătoarea hramului se încheie cu un spectacol de cântece și poezii patriotice dedicat Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă 12 mai, începând cu ora 18.00, pe scena Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sectorul 2 și vor participa coruri ale parohiilor din protopopiat.

Din distribuție fac parte: corurile Dimitrie Suceveanul, Vox Coelestis, „Copii la Unison”, Grupul Psaltic al parohiei Sf. Antonie Colentina și solista Sara Nukina.

Poeziile patriotice vor fi recitate de Anca Sigartău, iar spectacolul va fi prezentat de Adriana Ene.

Intarea va fi liberă.

Foto credit: LTCOR Sector 2

 


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…