Liturghie arhierească la Schitul Augustin

Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica vindecării Orbului din naștere la altarul de vară al Schitului „Duminica Tuturor Sfinților ” din apropierea localității Augustin, județul Brașov, după cum ne-a transmis Ștefan Mărculeț.

Grupuri de credincioși din comunitățile apropiate de așezământul monahal au participat la Sfânta Liturghie, alături de obștea de maici condusă de egumena Mihaela Guraliuc. În soborul de preoți s-au aflat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joantă, stareți și duhovnici de la așezăminte monahale din județul Brașov și slujitori ai sfintelor altare din parohiile învecinate. O mare parte din credincioșii veniți la Augustin s-au împărtășit cu Sfintele Taine la slujba religioasă, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Slujba religioasă a fost oficiată cu doar câteva zile înainte ca obștea mănăstirii să prăznuiască hramul bisericii de lemn, lăcaș de cult închinat „Înălțării Domnului”. Așa cum s-a împământenit deja în ultimii ani, grupuri de pelerini urcă la Schitul Augustin în duminici și marile sărbători, pentru a se ruga în acest loc sfințit și pentru a se reculege. Pelerinii veniți de mai departe nu au lipsit nici la liturghia arhierească din această duminică.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu le-a explicat pelerinilor sensurile profund duhovnicești ale minunii săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra orbului din naștere la scăldătoarea Siloamului.

„Orbul din naștere s-a întâlnit cu Omul numit Iisus, așa cum Îi spunea Mântuitorului și Acesta i-a făcut o minune de care nu mai auzise vreodată. Și totuși, orbul nu L-a văzut pe Mântuitorul după vindecare. A avut posibilitatea să vadă doar lumea încojurătoare, care i-a fost contrară și nu s-a bucurat că el a primit darul acesta. Pentru ca minunea să fie deplină, Mântuitorul iisus Hristos, văzând că orbul vindecat este respins de mai marii sinagogii, s-a apropiat de el și l-a întrebat dacă el crede în Fiul lui Dumnezeu. Apoi S-a descoperit acestuia ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul n-a săvârșit minunea pentru popularitate, ci în mod deplin pentru cel vindecat. Întâi i-a deschis ochii trupului și apoi cei ai sufletului, pentru ca să-l câștige deplin”, a subliniat Părintele Mitropolit.

Mulțumirile din partea obștii au venit prin cuvântul părintelui duhovnic Iosif Bozga, iar sărbătoarea s-a încheiat cu ocolirea bisericii și stropirea acesteia cu apă sfințită.

Schitul Augustin este situat pe „Dealul Mănăstirii”, un loc mirific aflat la granița dintre județele Brașov și Covasna, tărâm pe care a existat cu secole în urmă un așezământ monahal, distrus la 1762, de generalul Bucow. Pe locul unde a existat Sfântul Altar, credincioșii au așezat o cruce de lemn, profanată în perioada comunistă. Pe 20 mai 2007, IPS Mitropolit Laurențiu a așezat piatra de temelie pentru acctuala biserică de lemne, târnosită în Duminica a VI-a după Paști din anul 2010. La Augustin s-au mai construit între timp un corp de chilii și altarul de vară.

Comentarii Facebook


Știri recente