Preoți și credincioși din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, au participat marți, 1 octombrie 2013, la slujba hramului metocului chiriarhal de la Valea Budului, închinat Acoperământului Maicii Domnului. Situat într-o zonă deosebită, pe unul dintre dealurile împădurite din jurul Bacăului, metocul situat pe locul bisericii din acest sat este subordonat direct Centrului Eparhial de la Roman, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Sărbătoarea acestui „chivot” a început încă de luni, când la Valea Budului au fost aduse în procesiune icoana făcătoare de minuni de la Trifești și racla cu sfinte moaște de la Mănăstirea Ciolpani. În ziua sărbătoririi Acoperământului Maicii Domnului, după sfințirea corpului de chilii în care vor viețui maicile, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de soborul preoților consilieri și inspectori, dimpreună cu preoții protopopi și preoți din municipiul Bacău, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a explicat importanța înființării acestui metoc în apropierea Bacăului, precum și modul în care s-a reușit într-un timp foarte scurt amenajarea acestuia. „Vă mulțumim că ați venit la deschiderea oficială, dacă putem spune așa, a metocului chiriarhal al Eparhiei Romanului și Bacăului. La propunerea credincioșilor, a preoților și a călugărilor din acest județ, care face parte integrantă din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, la demersurile făcute acum cinci ani, când s-au împlinit 600 de ani de existență neîntreruptă a eparhiei, dat fiind faptul că teritoriul acesteia se întinde pe tot județul Bacău, ne-am gândit ca și aici, aproape de municipiul reședință de județ, să amenajăm acest metoc care face parte din administrația Eparhiei Romanului și Bacăului. Pe acest loc mai întâi s-a inițiat o parohie și s-a construit de credincioși o biserică închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Unul dintre ctitorii acestei biserici și ai structurii acestor chilii este familia Vlase, care a dat cu generozitate pământul și tot ceea ce au construit. Noi ne-am îngrijit să amenajăm, să aducem la starea actuală aceste chilii în care vor locui măicuțele metocului chiriarhal al Eparhiei Romanului și Bacăului. Ne-am gândit să-l dedicăm Maicii Domnului, mai ales că aici se află această cruce, care strălucește noaptea pe dealurile dimprejurul orașului și ocrotește Valea Budului și ținutul băcăuan până la catedrala noastră din centrul municipiului. Ne-am gândit ca sub cruce să întindem omoforul Maicii Domnului, astfel încât toți pelerinii care doresc să urce și să se închine icoanei Pururea Fecioarei, să poată fi primiți cu ospitalitate și generozitate creștinească de maicile ce vor viețui în aceste chilii restaurate de Centrul eparhial Roman, cu sprijinul preoților și parohiilor din municipiul Bacău. De aceea am dorit ca deschiderea să fie în ziua Acoperământului Maicii Domnului”, a spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, care a mulțumit tuturor celor implicați în acest demers, în mod deosebit primarului comunei Mărgineni.