Liturghie arhierească la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

În Duminica după Botezul Domnului, 10 ianuarie 2016, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în mijlocul cadrelor didactice și al elevilor de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, săvârșind Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana, din clădirea istorică a fostei Academii de Teologie Ortodoxă din Oradea, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Alin Sonea.

Prezența Chiriarhului Oradiei într-o școală a Bisericii, în duminica dinaintea reînceperii cursurilor după vacanța de iarnă, a fost prilejuită de proclamarea anului 2016, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, în Patriarhia Română. Proclamarea la nivel local, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, a anului în curs ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, vine ca o continuare firească a proclamării aceluiași an omagial la nivel național de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prima zi a Anului Nou, la praznicul Tăierii Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos, în ziua Prăznuirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Chiriarhul Oradiei a fost întâmpinat cu multă bucurie de către elevii și cadrele didactice ale Liceului Ortodox, iar Corul Diacon Nicolae Firu al elevilor a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie.

În bogatul cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Sofronie a explicat celor prezenți pericopa evanghelică duminicală, de la Sfântul Evanghelist Matei, arătând semnificațiile începutului propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos pentru contemporanii Săi și, în același timp, pentru poporul creștin dreptmăritor:

Începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos a avut loc după Botezul Său, atunci când împlinise 30 de ani, vârsta deplinei maturități la poporul lui Israel. Propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos începe prin cuvintele: «pocăiți-vă», care înseamnă, prin traducere din limba elină, întoarceți-vă, în sensul de schimbați-vă, schimbați-vă viața voastră, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Ieșiți din întuneric, din latura și din umbra morții, pentru că se apropie de voi Împărăția Vieții. Propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos a început în Galileea neamurilor. Din punct de vedere duhovnicesc, noi trebuie să înțelegem Galileea neamurilor ca o lume în miniatură, ca un rezumat al întregii lumi locuite de oameni, lumea întreagă, urmașii lui Adam, care se recapitulează în Galileea neamurilor. Domnul Hristos, venind și propovăduind în Galileea neamurilor, ne arată nouă că propovăduiește lumii întregi vestirea apropierii Împărăției cerurilor pentru toate neamurile pământului.”

La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Prot. Prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei și director al Liceului Ortodox, a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru purtarea de grijă constantă față de această școală a Bisericii, ctitoria de suflet a Preasfinției Sale, și pentru inițiativa de a inaugura Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox prin săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești în Paraclisul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, școala confesională din Episcopia Oradiei unde se desfășoară o bogată activitate de însușire a cunoștințelor teoretice, a deprinderilor practice și de formare duhovniceascăa tinerilor care doresc să-I slujească lui Dumnezeu și oamenilor.

De asemenea, Părintele director a mulțumit tuturor cadrelor didactice și altor persoane care sunt implicate în buna desfășurare a procesului de învățământ și care colaborează în mod constant cu Liceul Ortodox prin activități educative, culturale, filantropice și prin alte proiecte de parteneriat, precum Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor, ai căror reprezentanți au fost prezenți și ei la Sfânta Liturghie.

Ziua de sărbătoare și de bucurie duhovnicească de la Liceul Ortodox a fost încheiată printr-un moment muzical oferit de Corul Diacon Nicolae Firu, dirijat de Arhid. Prof. Ștefan Lakatos, în sala festivă a liceului, și prin lansarea proiectului Din dragoste pentru neamul meu, proiect inițiat de Preasfințitul Părinte Sofronie și implementat de Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, în parteneriat cu Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, care se va desfășura pe parcursul întregului an.

Acest proiect urmărește să promoveze valorile tradiționale, autentice ale poporului român prin expoziții tematice de obiecte meșteșugărești și de costume tradiționale românești din zona județului Bihor și a Crișanei, exponate adunate cu ajutorul elevilor, a persoanelor iubitoare de tradiții românești, iar altele primite prin generozitatea Preasfințitului Părinte Sofronie şi se va finaliza prin amenajarea unui mic muzeu în cadrul Liceului Ortodox. În această zi, cei prezenți au putut admira exponatele adunate până acum de către liceeni, precum și alte creații artistice din cadrul proiectului național Domn, Domn să-nălțăm, proiect derulat de Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, aflat la a VI-a ediție.

Comentarii Facebook


Știri recente