Liturghie Arhierească în Sâmbăta Sfântului Teodor la Catedrala Arhiepiscopală

În prima sâmbătă a Postului Mare, cunoscută și ca Sâmbăta Sfântului Teodor (Sân Toader), în care sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, astăzi, 23 martie 2013, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai catedralei, informează arhiram.ro

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Emilian a hirotonit preot pe părintele diacon Cosmin Constantin Stamatoiu, absolvent al Facultății de Teologie ortodoxă „Sfânta Filofteia” din Pitești, pentru biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Stoenești, Protoieria Horezu, județul Vâlcea.

La finalul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a prezentat minunea în care Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron s-a aratat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-369), descoperindu-i planul împăratului Iulian Apostatul, care a poruncit să stropească cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute pe piața cetății imperiale, pentru a întina astfel prima saptămână din Postul Mare al creștinilor. Sfântul Mucenic l-a sfătuit pe arhiepiscop să fiarbă grăunțe de grâu (kolva) și să le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceștia să nu meargă să cumpere de la piață. De asemenea, Preasfinția Sa a explicat credincioșilor prezenți semnificația colivei la pomenirea morților în cultul creștin ortodox.

După sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș, precum și a tuturor creștinilor ortodocși trecuți la viața veșnică.

Comentarii Facebook


Știri recente