Liturghie Arhierească în prima zi de Paști la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj

Credincioșii parohiei clujene „Schimbarea la Față” s-au bucurat în prima zi a Sfintelor Paști, de prezență arhierească în mijlocul lor. Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a oficiat de la ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele paroh Titus Moldovan și preotul slujitor Petru Ilea. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Theophania al bisericii „Schimbarea la Față” de pe bulevardul Eroilor din centrul orașului. Membrii corului, sub îndrumarea dirijorului, Prof. Ciprtian Para de la Academia de muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, au cântat și câteva pricesne închinate Mântuitorului Iisus Hristos. După acest moment, părintele paroh Titus Moldovan a dat citire cuvântului pastoral trimis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, credincioșilor și preoților din Eparhie, după cum aflăm de la Radio Renașterea. În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Vasile Someșanul a vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar și despre bucuria Învierii.

La finalul slujbei Preasfințitul Vasile a binecuvântat coșurile cu mâncăruri tradiționale aduse de credincioși la biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…