Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 17 martie 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Valea Lungă – Holboca, Protopopiatul Iași 2, județul Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al parohiei „Sfântul Nectarie” din Iași, format din studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. PS Calinic Botoșăneanul a adresat o predică în care a făcut referire la pericopa evanghelică din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Părintele Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2, a mulțumit Preasfințitului Calinic Botoșăneanul pentru că adesea este prezent în parohii mici, precum este Valea Lungă, ai căror credincioși se bucură ori de câte ori slujește ierarhul în mijlocul lor.
„Parohia Valea Lungă are aproape 100 de familii, fiind păstorită de pr. Emilian Timofte, care a fost transferat de la parohia Ciocârlești – Scânteia la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2012. Biserica acestei parohii a fost pictată, astfel că parohia se pregătește pentru slujba de resfințire. De asemenea, prin implicarea și sprijinul credincioșilor, s-a ridicat o casă socială, care cuprinde și un birou parohial. În acest an se intenționează refacerea acoperișului sfântului lăcaș”, a spus pr. protopop Vilie Doroșincă.





