Liturghie arhierească, de Crăciun, la Catedrala din Cluj

Într-o lume plină de răutate și de ură, Cel ce poate aduce armonie și pace este Pruncul Mântuitor. Să-l primim pe Pruncul Iisus în ieslea sufletului nostru pentru a ne aduce pe pământ pace și între oameni bună voire. Acesta este mesajul scrisorii pastorale a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, citită în cadrul slujbei de la Catedrala Mitropolitană din Cluj din data de 25 decembrie 2014. La Sfânta Liturghie au participat sute de credincioși.

„Iubiţi fraţi şi surori, Crăciunul şi, mai ales Sfânta Liturghie, ne dă posibilitatea să-L adorăm şi să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Mai mult decât atât, ne dă posibilitatea să-L primim în ieslea sufletului nostru. Dar, pentru a-I fi o gazdă ospitalieră, trebuie să facem rânduială în interiorul nostru. Şi lucrul acesta am încercat să-l facem de-a lungul postului. Într-o lume fracturată de răutate şi de ură, Cel ce poate aduce armonia şi pacea este Pruncul Mântuitor. Atunci când S-a născut, îngerii au cântat imnul minunat pe care-l ştiu toţi creştinii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire, a spus ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, potrivit TRINITAS TV.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului i-a oferit prof. univ. dr. Ioan Ștefan Florian, președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, distincția „Crucea transilvană”, în semn de apreciere și recunoștință pentru misiunea pe care o desfășoară.

Comentarii Facebook


Știri recente