„Liturghia fratelui”: Centru destinat terapiei dependențelor deschis la Bacău

Centrul rezidențial „Izvorul Tămăduirii”, destinat tratamentului dependențelor de alcool și alte droguri a fost sfințit în localitatea băcăuană Bogdan Vodă de Arhiepiscopul Ioachim sâmbătă, 13 aprilie 2019.

Centrul a fost deschis în cadrul Asociației Socio-Medicale „Siloam” Mănăstirea Bunavestire – Tisa Silvestri și vine să finalizeze, ca treaptă superioară de tratament/terapie a dependențelor de alcool și alte droguri, activități deja desfășurate, în cadrul Centrului de zi „Izvorul Tămăduirii” al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, încă din anul 2011 și care sunt licențiate/acreditate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, precizează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire, ierarhul a numit dependențele „răni ale sufletului”:

„Sunt unele defecte care au devenit pentru om un fel de zi fără de care nu se poate trăi”.

„Chiar dacă unele patimi se diminuează odată cu vârsta, cu trecerea anilor, totuși sunt și unele care nu te lasă până la moarte. Aceste răni, aceste păcate, care sunt provocate în sufletul omului sunt uneori tocmai alcoolismul sau drogurile. Există pentru fiecare om câte o patimă care îl stăpânește permanent și trebuie în același timp pornit un război duhovnicesc împotriva acesteia”.

Înaltpreasfinția Sa a apreciat inițiativa și a subliniat că „toată viața trebuie să luptăm împotriva patimilor”, dar nu fără Dumnezeu.

„Dacă în Altar facem Liturghia Euharistică, în acest așezământ se face o altfel de Liturghie, adică liturghia fratelui, liturghia aproapelui (…) Nimic nu se face fără Dumnezeu. El, la urma activității Sale publice, a zis să rămânem întru iubirea Lui căci fără El nu putem face nimic! Sperăm ca toți cei care pleacă de aici să fie atinși de Duhul Sfânt care să rodească în fiecare fructele dragostei, ale ascultării, ale bunăstării și ale bunei voințe”.

Centrul Rezidențial „Izvorul Tămăduirii” este conceput spre a răspunde tuturor nevoilor în tratarea dependenței de alcool și alte droguri. Dispune de 12 camere cu câte două paturi și baie proprie, televizor, frigider și aer condiționat, bucătărie dotată conform ultimelor standarde, sală de mese, cabinete consiliere psihologică, spirituală. psihoterapie, ergoterapie, cabinet medical, săli recreere și spații petrecere timp liber și de studiu, curte spațioasă cu parc și spații verzi, spălător/uscător haine, birouri și diverse spații utilitare.

Echipa este formată  din terapeuții  Centrului de zi pentru prevenire, evaluare și consiliere antidrog „Izvorul Tămăduirii”  și este coordonată de Pr. Liviu Burlacu.

Membrii echipei au o experiență de nouă ani și mii de cazuri tratate din județul Bacău și din toată țara, informează Eparhia Romanului și Bacăului.

La actuala echipă s-au alăturat încă alte patru persoane de specialitate (adictologi, consilieri etc) care să răspundă tuturor nevoilor terapeutice tocmai pentru a ajuta la vindecarea celor care vor fi pacienți în acest centru modern, care prin seriviciile medicale și duhovnicești de calitate, își propune recuperarea, reabilitarea, formarea, orientarea reinserția și reintegrarea socială a persoanelor dependente de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente