Lipsa profesorilor de Teologie și statutul orei de Religie, pe agenda Conferinței Episcopilor Ortodocși din Benelux

Părintele Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a fost reprezentat de Preasfințitul Părinte Marc, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, la Conferința Episcopilor Ortodocși din Benelux, întrunită miercuri la Bruxelles. Discuțiile au atins și subiectul învățământului teologic și religios din regiune.

Mitropolitul Athenagoras al Belgiei (Patriarhia Ecumenică), care a prezidat întrunirea, a făcut o informare despre prezența ortodoxă în Țările de Jos și funcționarea Institutului Teologic Ortodox „Sf. Irineu” în cadrul Universității din Nimègue.

S-au mai discutat aspecte legate de Biserica Ortodoxă din Luxemburg, printre care și despre  Institutul Teologic Ortodox „Sf. Ap. Pavel”, care are două secțiuni (cu predare în olandeză și în franceză).

Printre problemele semnalate se numără lipsa profesorilor. De asemenea, ierarhii și-au exprimat preocuparea cu privire la tendința de marginalizare a orei de Religie în școlile publice din Belgia, precum și cu privire la calitatea predării acesteia.

Au mai fost discutate teme administrative, cum ar fi recunoașterea parohiilor de către stat în Belgia, digitalizarea, lista personalului clerical, misiunea în unitățile medicale și altele asemenea.

Alte puncte de pe agenda de lucru au fost co-slujirile și posibilitatea de a organiza pelerinaje în viitor.

La întrunire au mai participat Mitropolitul Isaac (Patriarhia Antiohiei), Episcopul Siméon de Domodedovo, delegatul Părintelui Mitropolit Jean de Doubna (Arhiepiscopia Bisericilor de Tradiție Rusă din Europa Occidentală – Patriarhia Moscovei), Episcopul Justin (Patriarhia Serbiei), Episcopul Dositei (Patriarhia Georgiei) și Episcopul-vicar Ioachim de Apollonia al Arhiepiscopiei Belgiei (Patriarhia Ecumenică).

Următoarea întâlnire a Episcopilor Ortodocși din Benelux este programată pentru 6 iunie 2023.

Conferința Episcopilor Ortodocși din Benelux a luat ființă printr-o decizie a celei de a patra Conferințe Panortodoxe Presinodale, reunită la Chambésy (Geneva) în iunie 2009.

Foto credit: Orthodoxia.be

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente