Vitregită secole la rând de o viață monahală pe măsura credinței românilor de aici, Transilvania înflorește în zilele noastre prin sute de așezăminte monahale întemeiate recent sau rectitorite. Mănăstirea Nicula este unul dintre vechile așezăminte monahale din această parte a țării care, în pofida istoriei zbuciumate, a rezistat falnic la grele încercări și a redevenit o adevărată lavră ocrotită de Sfânta Fecioară.
Mănăstirile sunt pentru pelerini locuri sfinte, cu o prezență harică deosebită ce face din vatra monahală respectivă nu doar un popas pentru odihna trupească și alinare sufletească, ci un tărâm unde Dumnezeu și sfinții Săi sunt mai aproape de oameni și le ascultă rugăciunile. Odată ce ai călcat pragul Mănăstirii Nicula, te cuprinde un puternic sentiment că te afli pe un pământ sfințit de jertfa înaintașilor, de viața sfântă a celor care-și dorm aici somnul de veci și de rugăciunile sutelor de mii de pelerini care vin aici anual pentru a se ruga Fecioarei Maria, ocrotitoarea și ajutătoarea așezământului monahal.
Trei lucruri minunate fac din Mănăstirea Nicula o vatră monahală unică în țară, și anume icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care ocrotește de secole mănăstirea și ajută pe cei ce vin și se închină aici, bisericuța de lemn înconjurată mereu în genunchi de pelerini aflați în necazuri și hramul mănăstirii de la 15 august, când peste 200.000 de pelerini umplu incinta și împrejurimile.
Poposind la mănăstire, am simțit că Maica Domnului își înnoiește casa de la Nicula, deoarece o impresionantă biserică s-a zidit lângă cea veche, iar incinta mănăstirii este presărată de ample lucrări ce fac din rectitorirea mănăstirii un proiect măreț, pe măsura credinței obștii și a pelerinilor și a faimei pe care a căpătat-o așezământul monahal de-a lungul vremii.
Veche sihăstrie românească
În popasul făcut la mănăstire, pașii ne-au fost îndrumați chiar de părintele stareț, arhimandritul Andrei Coroian. Cu multă bucurie în suflet, părintele stareț ne-a vorbit despre începuturile monahismului în aceste locuri și despre trecutul mănăstirii, dar și despre lucrările actuale ce se efectuează aici. Am aflat că vatra monahală de la Nicula își are începutul cu mult timp înainte de prima atestare documentară a mănăstirii. La 1326 este atestat satul Nicula, nume provenit, după opinia multor istorici, de la un pustnic numit Nicolae, se pare primul viețuitor la o veche sihăstrie de aici. Numele acestui pustnic a fost dat atât satului, cât și pădurii din apropiere și mănăstirii. Primul document care atestă existența mănăstirii datează din 1552 și vorbește despre o biserică de lemn, în stil maramureșean, cu hramul ‘Sfânta Treime’. Bisericuța a fost reînnoită în perioada 1712-1714, dar a ars la 1973. Actuala bisericuță datează din secolul al XVII-lea și a fost adusă din cătunul Năsal-Fânațe. În ciuda acestor evenimente, pelerinii vin să se roage la această bisericuță și o înconjoară în genunchi, rostind rugăciuni și cântând imne închinate Maicii Domnului.
‘Ca majoritatea vetrelor monahale românești, la început a fost aici o veche sihăstrie, unde viețuiau cinci-șase sihaștri. Când s-a săpat în jurul bisericii de lemn, s-au găsit oseminte, ceea ce ne duce cu gândul la un cimitir monahal. Vom amenaja în jurul bisericii un spațiu verde pentru ca oamenii să nu mai calce pe locurile unde odihnesc acești oameni sfinți’, ne-a explicat părintele stareț.
La 1659, un document atestă existența unei școli ‘împărătești’, unde călugării erau și dascăli ‘pentru grija sufletelor și învățătura pruncilor’.
Într-o hartă iosefină a Ungariei Mari, datată la 1730, Mănăstirea Nicula apare ca un complex monahal cu o biserică de piatră și zece clădiri. După trecerea mănăstirii sub administrație greco-catolică la ceva timp după Uniație, aceste clădiri au fost distruse, ruinele găsindu-se în apropiere de vechea biserică din zid.
Lacrimile icoanei
Anul 1699 este deosebit de important pentru mănăstire. La 15 februarie, icoana Maicii Domnului, pictată la 1681 de preotul Luca din Iclod, a început să plângă timp de 26 de zile. ‘A fost o prevestire a evenimentelor din jurul anului 1700, atât de triste pentru viața bisericească din Transilvania’, ne-a mai spus părintele Andrei Coroian. Icoana de la Nicula a fost plătită de nobilul Ioan Cupșa și adusă pentru biserica satului Nicula. A stat 18 ani la această biserică, după care a avut loc minunea, consemnată în documente de preotul Mihail din Nicula, de guvernatorul Transilvaniei de atunci, baronul Sigismund Kornis, de mai mulți nobili și episcopi. Un document cu 28 de semnături, datând de la 1768, se păstrează în arhivele Colegiului iezuit din Cluj-Napoca și confirmă minunea. Documentul este o copie a procesului-verbal încheiat la 28 martie 1699 de cei amintiți mai sus. Faima icoanei ajunsese până la împăratul austro-ungar, întrucât printre primii care au văzut minunea din 15 februarie 1699 s-au numărat și ofițerii din Regimentul Imperial Vasas ‘al Măriei Sale Crăiești de Hohenzolern’. Aceștia au dus lacrimi de la icoană la Viena la curtea imperială.
Pe 12 martie 1699, guvernatorul a hotărât să mute icoana la castelul său din Benediuc, aproape de orașul Dej, cu o mare procesiune și onoruri militare. Se spune că s-au făcut multe minuni acolo, dar revolta sătenilor din Nicula și din localitățile din jur, care au ajuns până la împărat, a determinat aducerea ei înapoi la Nicula, pe 24 martie 1699. Icoana a fost sigilată în biserica din Nicula, până când lucrurile aveau să fie lămurite. Unii specialiști spun c-a fost dusă la Cluj, dar lucrul n-a fost confirmat istoric. ‘În același an, împăratul s-a gândit să fie pusă într-un loc neutru, pentru a potoli spiritele. Astfel, icoana a ajuns la mănăstire’, continuă părintele stareț.
Alături de această icoană făcătoare de minuni, de la preotul Luca din Iclod s-au mai păstrat alte 11 icoane ce vor fi expuse anul acesta la Alba Iulia, pe 21 octombrie, cu ocazia proclamării solemne a canonizării mitropolitului Simion Ștefan. ‘Trei dintre acestea sunt făcătoare de minuni: cea de la Mănăstirea Strâmba din Sălaj, cea de la Catedrala ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din Mănăștur – Cluj și aceasta de la mănăstirea noastră, cea mai cunoscută dintre ele’, ne-a explicat părintele Coroian.
Minunile Maicii Domnului
Aducerea icoanei la mănăstire a adus liniște în rândul oamenilor. Însuși guvernatorul Sigismund Kornis, deși catolic, a ajutat mănăstirea și a realizat că a fost soluția cea mai înțeleaptă. Icoana a fost însă îngropată în perioada 1712-1782 din cauza pericolului venit din partea străinilor. După 1948, mănăstirea a revenit sub administrația Bisericii Ortodoxe Române. La plecarea lor în 1948, călugării greco-catolici au ascuns icoana făcătoare de minuni împreună cu odoarele mănăstirii în Lunca Bonțului. Aici, tatăl unuia dintre foștii călugări, Vasile Chezan, zis Moșuțu, avea o casă în pereții căreia au fost ascunse odoarele. În 1964, bătrânul era lipsit de îngrijire din partea cuiva și de aceea starețul de atunci, Serafim Măciucă, s-a gândit să-l aducă la mănăstire pentru a fi îngrijit, în lipsa fiului său încarcerat. Când starețul și cei ce-l însoțeau au ajuns la bătrân, acesta le-a spus că nu poate merge pentru că are o comoară în casă. Rugăciunile bătrânului către Maica Domnului spre un loc unde nu era nici o icoană le-a întărit bănuiala. ‘Starețul a descoperit locul cu toiagul său și a găsit în perete icoana și lada cu odoare. S-au întors noaptea pe la ora 2:00, cu sania deoarece era iarnă, și au așezat icoana la locul ei. Au înconjurat biserica și au tras clopotele, iar dimineață biserica era plină de credincioși. Au fost mari probleme la acea vreme și au sosit aici 60 de milițieni de la Gherla și l-au luat pe stareț timp de 24 de ore, pe motiv că adunarea ar fi instigare împotriva regimului. IPS Arhiepiscop Teofil și-a luat angajamentul în fața Securității și a reprezentanților Ministerului Cultelor că va ține icoana ascunsă, ferită de mulțimea credincioșilor. Până în 1992, icoana s-a aflat în capela de la reședința sa, fără ca prea multă lume să știe’, ne-a mai spus părintele stareț. La 25 martie 1992, icoana a fost readusă printr-o procesiune, pe vremea când era stareț PS Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Icoana a fost restaurată înainte de a fi adusă la Nicula. ‘Din acel moment, mănăstirea a renăscut. Am avut și 40 de viețuitori aici și a început o mișcare spirituală de amploare. Veneau tot mai mulți oameni care se vindecau de cancer, de diferite boli sau femei ce nu puteau să aibă copii primeau de la Dumnezeu acest dar după ce se închinau la icoană. Voi publica o carte cu 30 de minuni confirmate, dar între timp au mai apărut cel puțin zece. Am notat șase minuni încă de când eram simplu monah’, continuă părintele stareț.
Amplu proiect de rectitorire
Construirea bisericii vechi din zid a avut loc în perioada 1875-1905. Pictura interioară a fost realizată în 1961 de prof. Vasile Pascu. Iconostasul a fost sculptat din lemn de tei de Samuil Keresteșiu din Tășnad, la 1938 și este unicat atât prin faptul că are icoana făcătoare de minuni în centrul său, cât și prin forma sa. ‘Din Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Soarele dreptății, răsar 12 raze. În vârfurile acestor raze sunt icoanele celor 12 Apostoli. Iconostasul va fi mutat în biserica nouă’, ne-a spus părintele arhimandrit Andrei Coroian. După 1760, mănăstirea a intrat în administrație greco-catolică, iar viața monahală a fost întreruptă. Doar în perioada 1939-1948 au existat monahi. Slujbele religioase erau oficiate aici de câteva ori pe an, la praznicele Maicii Domnului, iar clădirile au intrat în paragină.
În 2001, la inițiativa mitropolitului Bartolomeu Anania, a început un amplu proiect de rectitorire a mănăstirii. S-a zidit astfel noua biserică ce se află la stadiul de finisaje interioare și exterioare. ‘Credem că este cea mai mare biserică de mănăstire din țară. Sunt două biserici suprapuse, deoarece demisolul ne oferă un spațiu generos’, ne-a explicat părintele Andrei Coroian. În același timp, s-a refăcut stăreția, s-a amenajat un spațiu în fosta casă de recreație, în prezent Casa ‘Mitropolit Bartolomeu Anania’, unde se află un depozit vizitabil, cu obiecte de muzeu, o bibliotecă și atelierul de pictură. Viitorul muzeu va intra în circuitul european și va fi amplasat alături de biblioteca mănăstirii și de atelierul de pictură într-o clădire ce va fi construită la poarta de intrare în mănăstire. Biblioteca conține peste 20.000 de volume, donate de profesorul Vasile Avram, de Alexandru Mironescu și de mitropolitul Bartolomeu Anania.
Proiectul include și construirea unei clopotnițe pentru cele opt clopote aduse de la Innsbruck, Austria, un complex monahal cu 50-60 de chilii, trapeză și corp administrativ și o casă a pelerinului în afara incintei. Lucrări de construcție și amenajare se desfășoară în prezent și la Centrul de studii patristice din incinta mănăstirii, unde se află un amfiteatru și patru săli de conferință.
O săptămână de mers pe jos spre Nicula
În fiecare duminică, participă la slujbele religioase peste 2.000 de credincioși, iar în posturi vin mii de pelerini să se roage aici. Pelerinajul de la hram, însă, este unic în țară, amploarea sa depășind oricare alt pelerinaj de la această sărbătoare. O culme a fost atinsă la hramul din 1998, la hirotonia PS Episcop Vasile Someșanul, când au venit aproximativ 450.000 de oameni. ‘Anul trecut s-a estimat că ar fi fost la hram 250.000 de oameni. În ultimii ani, s-au construit în Maramureș multe mănăstiri, iar altele au fost redeschise și credincioșii de acolo merg la aceste mănăstiri. Îmi aduc aminte că în 1994, când eram arhondar aici, întâmpinam grupuri din Salonta, din Vașcăul de Sus și Jos, care vin și acum. Anul trecut au venit 100 de oameni de aici, parcurgând 170 km pe jos. O săptămână o sacrifică hramului de la Nicula. În ultimii ani vin pelerini și de la Galați, de la Brăila și chiar din străinătate’, ne-a mărturisit părintele Andrei.
Programul liturgic obișnuit și specific mănăstirilor este îmbogățit încă de la începerea postului. Tradiția de a se citi Acatistul Adormirii Maicii Domnului în fața bisericii mici se păstrează și astăzi. De asemenea, este singura perioadă din an când se oficiază slujbe religioase în bisericuța din lemn, în paralel cu slujbele din biserica din zid.
Cu trei zile înainte de praznic, slujbele nu contenesc. Pe lângă privegheri, se oficiază Sfântul Maslu, se citesc Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Vasile cel Mare și se spovedește și se împărtășește încontinuu.
‘Mănăstirea Nicula a devenit model de pelerinaj pentru toate mănăstirile din Transilvania. Bătrânii satului aveau până aproape de zilele noastre în sticluțe lacrimi păstrate de peste 300 de ani. Maica Domnului făcea parte din familiile lor și toți doreau să aibă o copie a icoanei. Pelerinii o poartă pe Maica Domnului în suflet, iar mănăstirea face parte din viața lor. Punctul culminant al hramului este privegherea din noaptea dinaintea praznicului, când se înconjoară biserica cu icoana și 200.000 de oameni cântă pricesne închinate Maicii Domnului. Este ceva care te pătrunde și te lasă fără cuvinte’, ne-a spus părintele stareț.
Comorile mănăstirii
În depozitul vizitabil de la Nicula găsim icoane vechi, obiecte de cult și cărți vechi. Complexul este organizat pe direcții tematice. Prima este legată de icoana făcătoare de minuni și de fenomenul artistic declanșat în Transilvania în sec. XVII-XVIII, când existau peste 300 de iconari aici, influențați de curente din Ucraina și de stilul brâncovenesc. ‘Există sute de replici ale icoanei în biserici, pe lemn, sticlă și chiar pânză’, ne-a explicat părintele Siluan. Problema patrimoniului de la Nicula este legată de incendiul care a distrus odată cu bisericuța de lemn și o colecție de icoane pe sticlă și lemn. ‘Am avut și o icoană pe lemn din secolul al XVI-lea, ce făcea parte din iconostasul de la Prislop’, ne-a mai spus părintele Siluan.
O altă direcție a muzeului este cea educativă. Se pornește de la un exemplar al Cazaniei lui Varlaam și al Noului Testament de la Bălgrad și până la Biblia din 2002, îngrijită de mitropolitul Bartolomeu Anania.
