Lausanne: Rugăciune pentru Regina Elena înainte de repatriere

Mitropolitul Iosif s-a rugat joi în biserica românească din Lausanne pentru Regina Elena. A fost ultima slujbă oficiată pe pământ elvețian înainte de repatrierea reginei şi reînhumarea ei la Curtea de Argeş.

La rugăciune au luat parte dl Ioan Luca Vlad, membru al Consiliului Regal, și doamna Constanța Iorga, secretar general al Casei Majestății Sale.

Mitropolitul Iosif în biserica de Lausanne. Foto credit: Familia Regală

Vineri, 18 octombrie, în cursul dimineţii, aeronava Forțelor Aeriene Române va decola având la bord sicriul Reginei Elena, cu destinația Aeroportul Internațional București Otopeni.

La aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios la care vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic etc.

Publicul nu va avea acces la ceremonie.

La ora 11:45, cortegiul funerar va pleca spre Palatul Elisabeta. Între 12:00-12:45, sicriul va fi depus în Sala Regilor.

Majestatea Sa Margareta dorește ca, în mod simbolic, sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească.

În intervalul orar 12:45–16:00, cortegiul funerar se va deplasa la Curtea de Argeș.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, 18 octombrie 2019, la ora 16:45.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare în Catedrala istorică din Curtea de Argeş.

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare.

Foto credit: Familia regală

Comentarii Facebook


Știri recente