La Sfințirea Bisericii din Poenari, Episcopul Giurgiului a explicat de ce intră credincioșii în altar

Credincioșii ortodocși primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar, fiecare rugându-se lui Dumnezeu să sfințească viața lui așa cum a fost sfințită biserica nouă, a precizat Episcopul Giurgiului cu prilejul sfințirii Bisericii Intrarea Domnului în Ierusalim din Parohia Poenari Moșteni.

Locașul de cult târnosit de PS Ambrozie în 24 septembrie 2017 a primit cu acest prilej încă doi ocrotitori spirituali, alături de Sf. Efrem cel Nou și Sf. Paisie Aghioritul: pe Sf. Mc. Tecla, cea întocmai cu apostolii și pe Sf. Siluan Athonitul, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Odată sfințită, biserica este închinată lui Hristos și proclamată ca spațiu de liturghisire și de sfințire a credincioșilor prin oficierea sfintelor slujbe, a explicat ierarhul.

Pentru bucuria prilejuită de sfințirea noii biserici, toți credincioșii ortodocși primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar, fiecare rugându-se lui Dumnezeu să sfințească viața lui, așa cum a fost sfințită biserica nouă. Odată cu sfinţirea locașului închinat lui Dumnezeu, are loc şi sfinţirea sufletelor noastre, a adăugat Preasfinția Sa.

Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de chiriarh împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Pentru întreaga activitate desfășurată, Pr. paroh Constantin Cristian a fost hirotesit iconom stavrofor. Credincioșilor care au sprijinit lucrările efectuate la sfântul locaș le-au fost oferite diplome de vrednicie.

Construcția noii biserici a început în anul 1999, fiind ridicată prin purtarea de grijă a Pr. Dinică Anton și cu efortul credincioșilor din Poenari și Moșteni. Începând cu anul 2010, noul paroh, Pr. Constantin Cristian a finalizat, cu sprijinul comunității parohiale, lucrările de construcție și pictarea bisericii.

Foto credit: Episcopia Giurgiului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Catedrală Naţională şi lucrare socială – Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2018

În cadrul ședinței anuale a Consiliului Național Bisericesc din 19 februarie 2019, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat raportul-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în 2018 intitulat „Catedrală Naţională şi lucrare socială”. Catedrală Naţională şi…