Ne oprim astăzi pe terasa de deasupra Tazlăului Sărat, în județul Bacău, în buza Moineștilor, ca să ne umplem sufletul de pacea ce sălășluiește între bârnele bătrâne ale bisericuței de la Prohozești.
Pe un versant de la marginea așezării de la Prohozești, de unde privirea e deschisă spre toate zările, au găsit de cuviință vechii trăitori de aici să ridice o smerită biserică de lemn. La picioarele dealului, culori felurite se aștern, în petice decupate drept, de parcă natura și-ar fi scos zestrea la aerisit, așezând-o, cu grijă, s-o mângâie soarele și vântul. În depărtări, orizontul trasează granițe arcuite peste spinările Subcarpaților. Verdele nu-și mai găsește astâmpărul, colorându-se în zeci de nuanțe, după năbădăioasele dorințe ale verii de sub munte. De sus, de pe locul în care, de-atâta amar de vreme, stă neclintită, bisericuța e un străjer blând, dar atent. O fortăreață în care satul de deasupra Tazlăului s-a adunat mereu și în care credința localnicilor s-a statornicit pentru vecie. „Oamenii sunt foarte atașați de biserică. E parte din viețile lor, mai ales că aici a fost întotdeauna și cimitirul satului”, spune părintele Iulian Neagu, paroh la Prohozești din 2009.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
