„Jurnalul fericirii”: Steinhardt își mărturisește de acum și în germană fericirea de a fi în Hristos

Edition Hagia Sophia, singura editură ortodoxă din Germania, a publicat Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt în traducere germană: Das Tagebuch der Freude. Traducător este românul Călin (Valentin) Hoffman, care a oferit de curând publicului german și Dăruind vei dobândi (Der Gebende erhält’s).

Traducătorul, un inginer IT de origine română din Germania, declara despre Steinhardt: „M-a răpus de la întâiul contact cu scrierile sale: Jurnalul fericirii, prin 1999. Este un scriitor pe care-l recitesc regulat, la care Credința… este multiplicată în avalanșă de erudiție, de cultură. Și de omenie”.

„Domnul a rânduit să încep cu Dăruind vei dobândi ca un fel de încălzire pentru capodopera lui Steinhardt – Jurnalul fericirii. Din câte am citit, ținea la el ca la ochii din cap, este testamentul lui literar”, a mai spus Călin Hoffman.

În carte, N. Steinhardt, cunoscut și ca Monahul de la Rohia, explică ce este fericirea. După ce a fost botezat în închisoarea comunistă cu o cană de „apă viermănoasă”, iată ce a simțit:

„Cine a fost creștinat de mic copil nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus și lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină.”

Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea despre Jurnalul fericirii: „Atunci când oamenii îți tăgăduiesc libertatea, tu de-abia atunci să strigi din rărunchi: «de-abia acum să știți că sunt un om liber!». Aceasta a fost marea bucurie pe care a descoperit-o N. Steinhardt. Și aceasta l-a făcut cu adevărat fericit…”

„Așa cum retipărim poeziile lui Eminescu pentru fiecare generație, așa va trebui retipărit Jurnalul fericirii pentru fiecare generație de-acum încolo”, mai spunea mitropolitul.

Iată că diaspora românească duce comoara spirituală a scrierilor monahului convertit și popoarelor din afara granițelor României.

Jurnalul fericirii a mai fost tradus în ebraică, franceză, greacă, italiană, maghiară, portugheză și spaniolă.

Foto credit: Edition Hagia Sophia

Comentarii Facebook


Știri recente