Jurământul de credință al tinerilor teologi orădeni

Zilele de 3 și 4 iulie 2013 au fost încărcate de emoție și de bucurie pentru absolvenții promoției 2013, la studiile de licență și master, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, deoarece studenții specializărilor Teologie Pastorală și Teologie Asistență Socială au susținut proba scrisă la disciplinele fundamentale și disciplinele de specialitate, aceasta presupunând evaluarea cunoștințelor dobândite pe parcursul celor patru, respectiv trei ani de studii.

A doua etapă a examenului a constat în susținerea și prezentarea lucrărilor de licență și de disertație, unde s-au prezentat 51 de studenți de la specializările Teologie Pastorală și Teologie Asistență Socială, precum și 38 de absolvenți ai studiilor universitare de masterat. După prezentarea lucrărilor, toți absolvenții declarați admiși s-au îndreptat spre paraclisul universitar cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, unde au depus jurământul de credință și de fidelitate față de Biserica Ortodoxă.

Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan, decanul facultății, în cuvântul adresat absolvenților, a precizat faptul că Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” a Universității din Oradea s-a înveșmântat în haină de sărbătoare, spre a putea oferi coroana trudei săvârșită în templul duhovnicesc al înțelepciunii dumnezeiești și omenești, acelor absolvenți care și-au dăltuit propriile ființe în studiul teologiei ortodoxe, fiind încredințat, totodată, de faptul că, ajutați de entuziasmul tinereții, curaj și jertfelnicie, ei vor reuși să se ridice la înălțimea chemării lor, devenind fideli apărători ai învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos și ai Bisericii Sale.

Părintele Prof. Radu Rus, Consilier pentru învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Oradiei, a transmis mesajul de binecuvântare, felicitare și apreciere pentru efortul depus în decursul anilor de studii al Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, adresat cadrelor didactice și absolvenților.

Festivitatea s-a încheiat cu cuvântul de mulțumire adresat Chiriarhului Oradiei de către Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, și cu declararea absolvenților ca licențiați în teologie, respectiv absolvenți de studii universitare de masterat cu diplomă de absolvire, după cum ne-a transmis Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.

Comentarii Facebook


Știri recente