O mărturie istorică importantă despre recunoașterea muceniciei Sfinților Brâncoveni aparține mitropolitului grec Calinic al Heracleei (†1726), care a alcătuit un „Canon al Domnului Valahiei”. După mai bine de două secole, în perioada interbelică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române lansa ideea canonizării martirilor Brâncoveni, fapt împlinit în anul 1992. În anul 1985 a avut loc ultima intervenție asupra mormântului lui Constantin Brâncoveanu din Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, pentru întărirea structurii de rezistență a criptei, după cum consemna arheologul Panait I. Panait într-un carnet de șantier.
Canonul mitropolitului Calinic al Heracleei în care îi cinstește pe Sfinții Brâncoveni ca mucenici datează de aproape 300 de ani, fiind alcătuit la scurt timp după martirizarea lor. Petre Ș. Năsturel a publicat în anul 1987, la Paris, un fragment din acest canon, pe care îl redăm: „Iubitorilor de mucenici ai lui Hristos, să ne ospătăm săltând întru cântări și veselindu-ne întru bucurii, căci luminată pomenire de mucenici stă astăzi. S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeșnic cu cinci lumânări, ce-i luminează pe credincioși, și sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu fiii lui. Lăudați să fie Dincă (Constantin, n.n.) și apoi Ștefan și pe urmă Matei, împreună cu Răducanu (Radu, n.n.), cei de bun neam dintre Misieni, jertfă sfântă și evlavioasă din fața meterezelor acestora. Ca niște miei au fost junghiați de mâna călăilor, viteji biruitori ai lui Hristos și inimoși mucenici, împreună cu însuși al lor tată, jertfiți fiind pentru Hristos și pentru a lui Maică”. Mitropolitul îi socotește a fi mucenici pe cei cinci români martiri, după cum arată și L.S. Desartovici în „Martiriul Sfinților Brâncoveni” (București, Editura Sophia, 2007, p. 381).
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
