Istoricul Adrian Majuru explică de unde vin numele cartierelor din Bucureşti

Într-un interviu acordat pentru Agerpres, istoricul şi antropologul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului Bucureşti, a prezentat originea numelor cartierelor din Bucureşti.

Adrian Majuru a spus că denumirea multor cartiere din Bucureşti este legată de vechile vetre săteşti, în care comunităţile parohiale ocupau un loc central.

„Astfel de vetre săteşti evident că aveau o dezvoltare în jurul unei parohii, pentru că parohia ţinea catastiful cu plătitorii de taxe, care taxe plecau apoi la Domnie, preoţii fiind cam singurii ştiutori de carte, o bună perioadă de timp”.

„Aceste sate au luat fie denumirea unui toponim, cum a fost Oţetari, de pildă, avem stradă şi biserică, sau numele unui ctitor, ori a unui apropiat ctitorului şi care a participat în felul acesta la ridicarea bisericii, pentru că de biserică e vorba aici – cazul Mântuleasa, de pildă. Sau ţineau de o demografie dominantă, cum a fost Mahalaua Negustori, că avem şi strada”, a explicat istoricul.

Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului Bucureşti. Foto credit: Agerpres Foto / Mihai Oziumschi

Într-un mod asemănător, numele a fost preluat de la un ctitor de biserică, fiind dat ca exemplu zona Colţea.

„Întâi a fost domeniul şi biserica Colţea, ridicată de Colţea Doicescu. Ulterior, familia Cantacuzino ridică un spital, care tot Colţea se va numi în final”.

„Sunt denumiri care vin din mai multe direcţii, dar, cu precădere, sunt legate de biserică, de un hram, sau de o demografie profesională, sau o categorie socială, cum era Mahalaua Flămânda, sau Biserica Săraca, care acum e pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Asta se-ntâmpla în Evul Mediu, până-n veacul al XVIII-lea”, potrivit lui Adrian Majuru.

Cartierul Ghencea are şi acesta „legătură cu biserica”, iar cartierele rău famate (în secolul XIX) poartă şi acum nume care sunt în relaţie cu bisericile pe te teritoriul lor: Delea Veche şi Delea Nouă.

Foto credit: bercenidepoveste.ro

Comentarii Facebook


Știri recente