Istoria Catedralei Naționale în 7 momente esențiale

S-au împlinit, luni, șase ani de la momentul istoric al sfințirii altarului Catedralei Naționale de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu Patriarhul Daniel și cu zeci de ierarhi.

Deși s-a concretizat la 100 de ani de la Marea Unire, ideea unei catedrale naționale a apărut imediat după dobândirea independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878.

1. Legea din 1882

După proclamarea României ca Regat, Regele Carol I înaintează Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei catedrale în Capitală.

Astfel s-a născut Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, în care se menţiona necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti.

Lucrările s-au tergiversat, iar imediat după Marea Unire Mitropolitul Primat Miron Cristea, devenit Patriarh în 1925, a reluat ideea și chiar a sfințit un loc pentru catedrală, în Piața Unirii. Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi din cauza instaurării regimului comunist în România.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale, în acest sens sfinţind o cruce în 5 februarie 1999 ca piatră de temelie a viitoarei catedrale, în locul pe care-l sfințise anterior Patriarhul Miron Cristea.

2. Sfințirea locului de pe Dealul Arsenalului

Între timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit în 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei au fost demolate, iar două translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de aşezare a pietrei de temelie şi sfințirea locului final destinat construirii Catedralei Naționale, pe terenul din Calea 13 Septembrie. Evenimentul a avut loc în 29 noiembrie 2007.

3. Legea din 2007

Proiectul a fost asumat apoi şi de stat prin legea 376 din 28 decembrie 2007:

„Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”, prevede aceasta.

4. Paraclisul Catedralei Naționale

Patriarhul Daniel a sfințit în data de 24 octombrie 2011 Paraclisul Catedralei Naționale. Paraclisul a fost dedicat Învierii Domnului că el anunță „învierea” celor cinci biserici „răstignite” odată cu ridicarea Catedralei Naționale.

Cu program zilnic de rugăciune secondat de nenumărate campanii filantropice și multe alte activități, comunitatea de la paraclis este practic baza duhovnicească pe care se construiește Catedrala Mântuirii Neamului.

La sfârşitul anului 2010 au început lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului, iar în iulie 2018 a debutat deja pictarea în mozaic.

5. Sfințirea altarului Catedralei

Mii de credincioşi din ţară şi de peste hotare au asistat în ziua de duminică, 25 noiembrie 2018, la momentul istoric al sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului. Alți 60 de ierarhi și mii de clerici au fost alături de cei doi patriarhi care au oficiat slujba sfințirii.

Imediat după sfințire a început un pelerinaj amplu, peste 150.000 de români au reușit să se închine în altarul catedralei în cele opt zile, cât a fost deschisă publicului.

6. Primul hram

La câteva zile de la sfințire a fost sărbătorit primul hram al Catedralei Naționale, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. În data de 30 noiembrie 2018 au slujit în catedrală Patriarhul Ierusalimului împreună cu Patriarhul României.

Alături de sărbătoarea Sfântului Andrei, lăcașul de cult mai are hramul Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor.

7. Vizita Papei

După ce au slujit în Catedrală Patriarhul de Constantinopol și cel al Ierusalimului, Papa Francisc s-a alăturat liderilor creștini care au vizitat lăcașul de cult.

În timpul vizitei întreprinse în țara noastră la finalul lunii mai 2019, Papa Francisc a mers ca pelerin în lăcașul de cult reprezentativ al Ortodoxiei din România.

Papa Francisc a vorbit în catedrală despre rugăciunea Tatăl Nostru și despre frățietate.

Următorul eveniment istoric va fi sfințirea mare a catedralei, care se dorește a fi oficiată în toamna lui 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu


Știri recente