IPS Ciprian la sfințirea Bisericii Sfinții Împărați: Părăsirea acestei lumi nu înseamnă intrarea în neființă, ci doar trecerea sufletului în lumea veșniciei

Părăsirea acestei lumi nu înseamnă intrarea în neființă, distrugerea ființei umane, ci doar o ieșire a sufletului din trupul pământesc și o trecere a lui în lumea veșniciei. Sufletul este nemuritor, se întoarce la Dumnezeu Cel veșnic, Care l-a dat, a spus IPS Ciprian în cuvântul rostit la sfințirea bisericii din Aliceni.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat, duminică, 29 octombrie 2017, slujba de sfințire a bisericii Parohiei Aliceni, Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău, informează Dragoş Olteanu, Consilier mass-media al Eparhiei.

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost construit în perioada 1991-2000. Între anii 2014-2016, actualul paroh, preotul Ioan Negoiță, a coordonat lucrările de împodobire cu pictură a sfântului lăcaș, pe care l-a dotat cu mobilier și cu obiectele liturgice necesare.

După rânduiala de târnosire (sfințire) a lăcașului de rugăciune, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a sute de credincioși. Aceștia au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar și să se închine. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul locului a explicat Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii, care ne-a înfățișat minunea învierii fiicei lui Iair. În cadrul acestuia, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a precizat că moartea trebuie înțeleasă ca o trecere dintr-un plan al existenței într-un alt plan al existenței.

La final, părintele Ioan Negoiță a fost hirotesit iconom, în semn de apreciere a activității sale pastorale și administrative. Persoanele care au sprijinit lucrările de construire a bisericii au primit diplome de vrednicie. În numele comunității parohiale, preotul Negoiță i-a oferit Arhipăstorului Buzăului și Vrancei o icoană a Maicii Domnului.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente