IPS Casian i-a premiat pe participanții la etapa eparhială a Concursului „Unirea – libertate şi unitate”

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a premiat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Cultural-ArtisticUnirea – libertate şi unitate”.

Participanții binecuvântați de IPS Casian

Competiția a avut loc la Galaţi în zilele de 25 şi 26 aprilie.

În după-amiaza zilei de 25 aprilie, comisia formată din profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” şi de la două licee din municipiile Galaţi şi Brăila a jurizat la Centrul eparhial din Galaţi proiectele înscrise în concurs, desemnând ocupanţii primelor trei locuri.

Ziua următoare, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a avut loc ceremonia de premiere a câştigătorilor locurilor I, II şi III de la nivelul fiecărui judeţ din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Prezent la eveniment, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, le-a oferit premii şi i-a felicitat pentru „implicarea în proiectele Bisericii”, dar şi pentru „entuziasmul arătat de fiecare dată în activităţile desfăşurate de parohii”.

La hramul Catedralei Patriarhale din data de 21 mai, câştigătorii primului loc la etapa eparhială vor reprezenta Arhiepiscopia Dunării de Jos la nivel naţional, unde îndrumătorii alături de copiii reprezentanți ai fiecărei parohii vor fi premiați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, delegaţiile grupurilor catehetice din cele două judeţe de la Dunăre, îmbrăcaţi în port tradiţional, au susţinut un program misionar şi cultural-artistic, în care au prezentat dansuri populare, au interpretat cântece şi au recitat poezii cu mesaj patriotic.

Scopul concursului

Concursul, desfăşurat în contextul „Anului omagial al unității de credință de neam şi al anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri” în toate eparhiile Patriarhiei Române, a fost implementat în Arhiepiscopia Dunării de Jos în toate cele opt protopopiate ale eparhiei.

Scopul acestui proiect cultivarea dragostei de ţară şi de Biserică şi educarea tinerilor în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale.

Concursul organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod evidențiază importanța libertății câștigate prin viața în Hristos, a tradiției și a portului popular, precum și unitatea de credință și de neam, în contextul unor puternice tendințe de diluare și relativizare a ei.

Foto credit: EDJ

Comentarii Facebook


Știri recente