Academicianul Ioan – Aurel Pop a declarat miercuri, la deschiderea oficială a expoziției permanente a Bibliotecii Academiei Române, că fondurile investite în cultură rodesc, nu se irosesc.
Profesorul Pop a mai afirmat că Biblioteca Academiei este un muzeu al cărții și al obiectelor vechi valoroase.
„Biblioteca Academiei Române este, de fapt, un muzeu al cărții și al obiectelor vechi de patrimoniu, care au fost donate, depozitate și custodite aici cu atâta grijă și cu atâta putere de a le face cunoscute publicului. Ea rămâne o carte de vizită a Academiei Române”.
„Mă bucur foarte mult că, prin expoziție, îi determinăm pe cei care au putere de decizie să înțeleagă ce rol are cultura în viața unui popor civilizat. Românii se pretind un popor civilizat și european. Și atunci, e foarte bine să alocăm fonduri pentru așa ceva. Iar expoziția asta e o mărturie a faptului că banii nu se dau de pomană, ci rodesc. Cultura rodește”, a afirmat istoricul.
Un tezaur național
La rândul său, președintele Academiei Române, Marius Andruh, a subliniat importanța Bibliotecii, afirmând că „este un tezaur național”.
„Aici avem o colecție de rezumate a ceea ce cuprinde Biblioteca Academiei noastre și care este (…) un tezaur național. Îmi vine în minte și o analogie cu ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Național, în momentul revenirii la forma inițială și al modernizării lui, când unele săli au dispărut, pentru că nu mai aveau sens în modul de organizare a spectacolelor și când o sală în care se pictau decoruri a devenit o sală de spectacole care se cheamă Sala Pictura”, a spus academicianul.
Marius Andruh consideră că activitatea Academiei nu este îndeajuns cunoscută și a propus o soluție: amplasarea de panouri pe gardurile instituției de pe Bulevardul Dacia.
„Pentru că este o stradă pe care se circulă și poate vom avea o imagine a ceea ce se întâmplă în Academia Română, pentru cultura română”, a transmis președintele Academiei.
Invitație la lectură
Directorul general al Bibliotecii Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica, a îndemnat politicienii să viziteze mai des această instituție.
„Ar trebui guvernele și politicienii să vină mai des pe aici, pe la Academia Română, poate prin sălile de lectură să răsfoiască o carte. Sunt mulți care nu au trecut și nu știu despre ce este vorba. (…) Cărți din anul 1290, plan de organizare a Bucureștiului din 1300. Astea sunt niște lucruri formidabile”.
„Aici este primul document privind înființarea Societății Literare Române, care a fost baza Academiei Române, și acolo bustul unui mare donator, Zappa (Evanghelie Zappa, un filantrop și om de afaceri aromân, recunoscut ca unul dintre cei mai mari donatori și susținători financiari ai Academiei Române, aflată la începuturile sale sub forma Societății Literare Române n.r.). Câți din domnii ăștia, care au astăzi bani, mai vin să dea niște bani pentru cultură și educație?”, a spus Noica.






