Întrunirea tinerilor la Dumbrăvița

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a participat la întâlnirea Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Protopopiatul Baia Mare, care s-a desfășurat în Parohia Dumbrăvița, sub coordonarea pr. Bogdan Cicotișan, responsabil al activităților cu tineretul din Protopopiatul Baia Mare. La întrunire au participat peste 300 de tineri din toate parohiile protopopiatului, împreună cu preoții lor, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Întâlnirea a debutat cu Slujba Te-Deumului în biserica din localitate, după care a continuat la Casa de Cultură cu prezentarea mesajului oficialităților: Zamfir Ciceu, președintele Consiliului Județean Maramureș, Felician Ciceu, primarul comunei Dumbrăvița, și Iulian Gheorghe, directorul unei companii din localitatea Dumbrăvița, care a susținut financiar întrunirea.

Milan Balan, consilier al sectorului Teologic Educațional din cadrul Episcopiei a susținut conferința cu titlul „Identitatea Ortodoxă în Societatea Contemporană”, în cadrul căreia a abordat tema identității culturale și religioase a tinerilor ortodocși români. Manifestarea a continuat cu un pelerinaj de la Dumbrăvița până la localitatea Rus unde PS Iustin Sigheteanul a binecuvântat locul pe care se va construi noua biserică cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, conform unui comunicat al Protopopiatului Baia Mare. Această întrunire este una premergătoare Reuniunii Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, care se va desfășura în perioada 22-24 august, la Baia Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…