Întrunirea Consiliului Eparhial la Timișoara

Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei s-a întrunit în ședință de lucru joi, 28 martie 2013 pentru a analiza problemele curente ale secțiilor administrativ-bisericească, culturală, învățământ, economică, de asistentă socială și juridică, informează site-ul mitropolia-banatului.ro.

Cu acest prilej au fost prezentate hotărârile aduse de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din luna martie. Totodată s-au luat hotărâri privind înființarea unor posturi de preot, dar au fost analizate și abaterile disciplinare ale unor preoți din cadrul eparhiei. De asemenea au fost rezolvate problemele cu privire la personalul neclerical și s-au adus în discuție anumite aspecte foarte importante în legătură cu admiterea la Liceul Teologic și la Facultatea de Teologie din Timișoara. Au fost prezentate unele aspecte cu privire la examenul de capacitate preoțească organizat în luna martie, și s-a creat cadrul organizatoric pentru participarea elevilor din Arhiepiscopia Timișoarei la Olimpiada de Religie de la Cluj și pentru Concursul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, ediția a II- a.

În final au fost prezentate informații cu privire la Proiectul FORTE, derulat în Patriarhia Română și la cursurile organizate de Centrul Național Pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”. Tot în cadrul întâlnirii au fost aprobate contractele de arendare și închiriere înainte de parohiile din Arhiepiscopia Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente