Întrunirea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei

În Aula „Sfântul Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești” a Reședinței Eparhiale din Târgoviște, s-au desfășurat, joi, 29 noiembrie 2013, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Potrivit BIROULUI DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TRGOVIȘTEI, Înaltpreasfinția Sa a vorbit, în cuvântul său introductiv, despre provocările misionare ale contemporaneități, despre specificul pastoral al eparhiei noastre, dar și despre scopul convocării Consiliului Eparhial.

A urmat prezentarea procedurilor canonico-juridice privitoare la alegerile eparhiale din anul 2014 și modalitatea în care acestea se vor desfășura, apoi, fiecare sector de activitate eparhială a prezentat Consiliului rapoarte cu privire la activitatea desfășurată.

Din luările de cuvânt ale membrilor permanenței Consiliului Eparhial reținem: existența unui număr de 25 de biserici noi în construcție și alte 51 de șantiere de restaurare și consolidare de biserici, numeroase proiecte social-filantropice care privesc într-ajutorarea parohială și susținerea activității parohiilor sărace, apropiata inaugurare a Centrului Social-Filantropic Eparhial din Municipiul Târgoviște, o bogată activitate editorială, o fructuoasă operă educațională, prin intermediul celor două școli de teologie din Eparhie, precum și numirile de preoți și de diaconi, resfințiri, târnosiri și puneri de piatră de temelie, realizate în ultima vreme.

Comentarii Facebook


Știri recente