Întrucât anul 2013 este Anul omagial al Sfinților împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română și în cadrul cercurilor pastorale se prezintă rolul și importanța Sfinților Împărați în apărarea dreptei credințe și susținerea Bisericii creștine, în Protopopiatul Rm. Vâlcea, s-a desfășurat joi, 07 martie 2013, întâlnirea preoților din cercul pastoral „Olănești” la Parohia Păușești Măglași, potrivit arhiram.ro
Tema întâlnirii intitulată „Sfinții împărați Constantin și Elena, susținători ai Bisericii creștine – Politica socială și religioasă a lui Constantin cel Mare și relațiile dintre stat și Biserică” a fost prezentată de Pr. Cazan Ion, preot paroh la Parohia Păușești Măglași. Tema cercului pastoral a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te-Deum, ca mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate facerile de bine.
La această întâlnire au luat parte preoți din parohiile: Băile Olănești, Olănești Sat I, Olănești Sat II, Cheia, Chiciora, Vlăduceni, Vlădești și Vlădești Țânțulești.
La finalul întâlnirii Pr. Gherghinoiu Alin, Protoiereu de Rm. Vâlcea, a subliniat contribuția vastă în istoria Bisericii creștine a Sfinților împărați Constantin și Elena – oameni care au fost chemați de Dumnezeu pentru o schimbare deosebită în istoria Europei și a lumii întregi deoarece, așa cum spune troparul, ei: „nu au primit chemarea de la oameni ci de la Dumnezeu”.
Totodată au mai fost discutate diverse probleme și aspecte de ordin pastoral-misionar și adminstrativ gospodăresc din fiecare parohie, cum ar fi problema prozelitismului sectar, necesitatea urgentării intabulării proprietăților bisericilor, etc.