Decanii Facultăţilor de Teologie se vor întruni marţi la Sibiu

În perioada 17-18 mai 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se va organiza la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu întrunirea Colegiului Decanilor. La acest eveniment academic vor participa decanii facultăților şi coordonatorii departamentelor de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române.

Întrunirea va fi prezidată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Patriarhului României la acest eveniment. Totodată, vor participa și reprezentanții Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale: Pr. dr. Florin Marica, Consilier Patriarhal și dr. Alexandru Mălureanu, Inspector responsabil cu învățământul teologic ortodox universitar, post-universitar și schimbul de burse.

Pe ordinea de zi a întrunirii se regăsesc teme de actualitate pentru mediul academic românesc.

Dintre acestea menționăm:

– pregătirea celui de-al VII-lea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române (10-11 octombrie 2016, Alba Iulia);

– demersuri efectuate în vederea înființării unor centre de cercetare și documentare cu privire la disciplina Religie, organizate în cadrul facultăților/departamentelor de teologie ortodoxă din țară;

– promovarea și consolidarea statutului specializărilor Teologie Didactică și Artă Sacră;

– analizarea procesului și a stadiului realizării manualelor pentru învățământul teologic ortodox universitar;

– amplificarea activităților practice și de voluntariat în care să fie implicați studenții, precum și dezvoltarea unor programe de practică de specialitate (internship), realizate prin parteneriate de colaborare, în vederea familiarizării studenților teologi cu aspecte de ordin administrativ, organizațional și misionar.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente