Cu ocazia împlinirii a zece ani de patriarhat, Preafericitul Părinte Daniel a oferit un interviu publicaţiei Vestitorul Ortodoxiei. În interviu, patriarhul a fost rugat să prezinte principalele binecuvântări primite de la Dumnezeu în ultimul deceniu, dar şi ce obstacole a întâmpinat în demersurile sale. În răspuns, Patriarhul Daniel îşi exprimă bucuria pentru conlucrarea frăţească a mai multor persoane şi subliniază faptul că încercările neprevăzute prin care a trecut au avut ca rol sporirea maturităţii spirituale şi credinţei.
În interviu, patriarhul acordă un accent important misiunii Bisericii la nivel mediatic şi social şi explică faptul că activităţile Bisericii la nivelul societăţii sunt centrate pe iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru oameni.
Alte teme abordate în interviu sunt: înţelegerea nevoilor tinerilor, utilizarea tehnologiilor moderne în misiunea culturală şi pastorală, diaspora română, Sfântul şi Marele Sinod din Creta şi Catedrala Mântuirii Neamului ca simbol al creştinismului ortodox în România şi o cinstire solemnă a tuturor eroilor neamului românesc.
1. Se împlinesc zece ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007). Cronica acestui prim deceniu de patriarhat se regăseşte în albumele omagiale, în presa bisericească sau în mărturiile audiovizuale. Totuşi, într-o caracterizare pe scurt, care consideraţi că sunt principalele binecuvântări primite de la Dumnezeu în folosul Bisericii şi poporului nostru?
Împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală este un prilej deosebit de a mulțumi cu evlavie lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Bisericii noastre în această perioadă şi de a pomeni cu recunoştinţă şi preţuire pe toți cei care ne-au ajutat să facem roditoare aceste daruri, cler şi popor, păstori şi păstoriți, părinți şi fii duhovnicești, frați şi surori în Hristos-Domnul.
Cu zece ani în urmă, în 30 septembrie 2007, cu ocazia întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, am anunţat priorităţile noastre pastorale privind intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile lăcaşurilor de cult, prin intermediul a trei reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio, televiziune şi un cotidian, precum şi construirea unei noi catedrale patriarhale.
Prin Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas şi Ziarul Lumina, Biserica Ortodoxă Română face astăzi din comunicarea mediatică o lucrare misionară vie, care uneşte libertatea cu responsabilitatea.
Cuvintele pline de speranţă din emisiunile şi articolele de ziar sau postate pe site-urile Centrului Basilica sunt, pentru mulţi dintre români, printre puţinele mesaje luminoase sau pozitive ale fiecărei zile, într-o societate agitată, în care foarte adesea senzaționalul șocant şi agresiv înlătură spiritualul paşnic şi profund din viaţa umană.
Cât privește construirea Catedralei Mântuirii Neamului, am explicat mereu că aceasta este, în același timp, o necesitate practică şi un simbol spiritual naţional. Înfăptuirea acestui ideal pe care l-am primit ca mandat, împreună cu Sfântul Sinod, cu clerul şi credincioșii mireni, de la vrednicii noştri înaintaşi, a prins în aceşti zece ani de slujire a Bisericii contur concret şi conţinut real, în special prin manifestarea dărniciei ierarhilor, clericilor şi mirenilor din eparhii, a autorităților de stat, centrale şi locale, precum şi a unor sponsori şi binefăcători cu dragoste de Biserică şi Neam.
În paralel cu acest efort de construire a Catedralei Naționale se desfăşoară o activitate amplă de zidire spirituală a Bisericii din suflete, adică activitate liturgică, pastorală, educațională, culturală şi misionară.
O binecuvântare deosebită a primit Biserica noastră şi în acest deceniu prin canonizarea unui număr mare (32) de noi sfinți din neamul românesc. Priviţi împreună, toţi aceşti minunaţi sfinţi ai pământului românesc şi ai Bisericii Ortodoxe ne arată cum sfințenia Evangheliei lui Hristos a rodit, într-un popor credincios, raze şi chipuri de lumină, sfinţind timpul şi cultivând comuniunea între generaţii, pentru că în sfinții Bisericii „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi“ (Evrei 13, 8).
O altă binecuvântare a fost solemnitatea sfințirii Marelui Mir, care a avut loc în anul 2010, anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei românești. Atunci a fost sfințit Marele Mir pentru a 21-a oară în Biserica Ortodoxă Română, după recunoașterea ei ca autocefală, în anul 1885, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului şi de către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale surori, şi pentru întâia oară în timpul arhipăstorii noastre ca Patriarh.
Noile lăcașuri de închinare edificate în parohii noi, în unități medicale şi filantropice, prin jertfelnicia şi dărnicia poporului dreptcredincios, într-o perioadă de criză economică, precum şi monumentele de patrimoniu restaurate sunt mărturii că Sfânta Liturghie şi celelalte sfinte slujbe adună pe oamenii credincioși în comuniunea de iubire a Preasfintei Treimi şi îi susțin în multiplele activități edilitare şi misionare.
În plan administrativ, au fost aplicate măsuri organizatorice pentru ca unităţile bisericeşti să răspundă mai adecvat solicitărilor credincioşilor din oraşe şi sate, în noul context social. În 28 noiembrie 2007 a fost aprobat de Sfântul Sinod, după 60 de ani, un nou Statut de organizare şi funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut oficial prin hotărârea nr. 50, din 22 ianuarie 2008, a Guvernului României.
Consecventă tradiției multiseculare prin care Biserica Ortodoxă Română a fost instituția de bază a formării limbii române și a culturii naționale („Maica spirituală a poporului român” – cum o numea Mihai Eminescu), Patriarhia Română continuă şi astăzi să fie protectoare și promotoare a valorilor culturale românești tradiționale permanente.
Tipărirea Sfintei Scripturi în tiraje de masă, a cărților de cult și de învățătură creștină, a scrierilor patristice, a celor patru reviste bisericești centrale, a monografiilor pentru mănăstiri, protopopiate, ori albume de artă bisericească românească, precum şi multe cărți pentru copii, sunt activități ale editurilor şi tipografiilor Patriarhiei Române.
Enciclopedia Ortodoxiei Românești, Filocalia în 12 volume, tradusă şi comentată în limba română, Operele complete ale Părintelui Dumitru Stăniloae, Istoria monahismului românesc în 3 volume, realizată în cooperare cu Academia Română, sintezele de istorie și cultură românească dedicate epocii brâncovenești și creștinismului românesc în general, sunt repere ale operei culturale a Bisericii din ultimul deceniu. Avem în pregătire și Istoria parohiilor ortodoxe românești, în 12 volume, din care tânăra generație va putea înțelege mai profund rolul spiritualității, culturii şi filantropiei bisericeşti în viața poporului român.
2. „Comuniune şi conlucrare frățească în viața Bisericii şi în misiunea socială” a fost esența cuvântului pe care l-aţi rostit la ceremonia de întronizare ca Patriarh. Care au fost factorii favorizanți şi care au fost obstacolele în împlinirea dezideratelor formulate atunci?
Sfântul Apostol Pavel numește pe creștini împreună-lucrători cu Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 3, 9). Deci, această împreună-lucrare a oamenilor cu Dumnezeu se cultivă în Biserică, deoarece Biserica este icoana și primitoarea comuniunii şi conlucrării din Sfânta Treime. Viața Bisericii lui Hristos este în primul rând taina creșterii şi rodirii spirituale în Hristos. „Eu sunt Vița” – spune Hristos Domnul – „voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic (…) căci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15, 5 şi 16), punând astfel în lumină taina rodirii spirituale ca taină a misiunii Bisericii în lume.
Așadar, putem spune că bucuria comuniunii fraterne favorizează sau inspiră mai multă conlucrare în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii! Ne-am bucurat în acești zece ani de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de ajutorul, comuniunea şi conlucrarea frățească a multor persoane, ierarhi, clerici, monahi şi credincioși mireni, care au contribuit la lucrarea de cultivare şi rodire a darurilor primite de Biserică de la Dumnezeu.
Când vorbim despre factori favorizanți în lucrarea bisericească, noi spunem că întotdeauna este nevoie de aceste trei stări duhovnicești: gândul curat sau intenția sinceră, credința puternică și rugăciunea stăruitoare.
Când acestea sunt împlinite Dumnezeu trimite oameni potriviți și ne ajută să găsim mijloacele necesare pentru a duce la bun sfârșit lucrarea binecuvântată.
Uneori, dificultățile sau încercările neprevăzute de calculele omenești sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a ne spori maturitatea spirituală și statornicia în credință.
În slujirea Bisericii trebuie să fim mereu vigilenți la acest război spiritual nevăzut, dar real, și să luptăm, cu mijloace duhovnicești, nu doar cu ispitele sau încercările care vin de la lume, ci și cu propriile slăbiciuni sau lipsuri, în duh de smerenie, având convingerea că iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să biruim aceste încercări, potrivit făgăduinței Sale: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
3. Prin proclamarea în fiecare an de către Sfântul Sinod a unor tematici omagiale şi a unor evenimente comemorative aţi pus mereu în legătură trecutul şi prezentul. De ce evocă Biserica marile personalități şi evenimente istorice şi de ce este activă în viaţa societății de azi?
Stabilirea de către Sfântul Sinod a unor tematici omagiale și comemorative pentru fiecare an a devenit acum o practică obișnuită pentru coagularea sau focalizarea activităților bisericești în toate eparhiile din Patriarhia Română. Inițiativa noastră din anul 2007, de proclamare a anului 2008 ca „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii” a fost continuată și în anii următori, întrucât s-a constatat că avem nevoie de repere majore în misiune și de perspective spirituale înnoite în lucrarea pastorală, dar și de comemorare liturgică și culturală privind unele personalități din istoria Bisericii și a neamului românesc.
Practica proclamării anilor omagiali şi comemorativi dedicați unor sfinţi sau unor evenimente din viaţa Bisericii ne-a arătat că acest fapt inspiră mai multă conlucrare în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii, mai multă comuniune fraternă în slujirea liturgică şi filantropică, dar şi mai multă participare a credincioşilor mireni, de profesii diferite, la viața şi misiunea Bisericii.
Anii omagiali au avut tematici inspirate din învățătura de credință Ortodoxă (Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți, Crezul Ortodox, Sfintele Taine, Sfintele Icoane), dar și valori spirituale benefice pentru întreaga societate (educația religioasă a tineretului creștin ortodox, îngrijirea bolnavilor, misiunea parohiei și a mănăstirii în contextul social de azi, unitatea de credință și de neam etc.).
Comemorarea marilor personalități și a evenimentelor istorice majore a fost de fiecare dată ofrandă de recunoștință, dar și prilej de a cunoaște mai bine virtuțile înaintașilor, de a le prețui și a le pune în lucrare și pentru generația actuală. De pildă, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfinții Capadocieni, Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Părintele Dumitru Stăniloae, Patriarhul Justinian și apărătorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, sunt izvoare de lumină şi întărire spirituală pentru viaţa şi lucrarea Bisericii astăzi.
4. Împreună cu slujirea liturgică şi pastorală, lucrarea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române s-a intensificat vizibil în această perioadă. Putem vorbi despre o redefinire a misiunii Bisericii în societate sau despre o reactualizare a parteneriatului tradițional cu instituțiile Statului şi cu societatea civilă?
Lucrarea social-filantropică a Bisericii este în acelaşi timp o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. Opera socială a Bisericii izvorăşte din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Aşa se explică mulţimea instituţiilor filantropice sau de asistenţă socială înfiinţate sau patronate de Biserică de-a lungul secolelor, adesea cu sprijinul împăraţilor, regilor şi domnitorilor creştini, dar şi cu sprijinul tuturor celor milostivi şi darnici, indiferent de poziţie în societate.
Astăzi, prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare şi penitenciare, precum şi mulţimea unităţilor de caritate ale Bisericii ne arată că vechea tradiţie filantropică a Bisericii a revenit în actualitate, după ce începând cu anul 1990 cultele religioase din România au primit libertatea de a fi mai active în societatea românească.
Aproape 1000 de unități, programe şi proiecte social-filantropice au fost înființate și coordonate direct de către Biserica Ortodoxă Română (orfelinate, grădinițe și școli, spitale și așezăminte medicale, cantine sociale, centre de primire pentru victime ale violenței domestice ș.a.). Multe dintre acestea sunt afiliate Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române. De asemenea, întrucât Statul român „recunoaște rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social” al Bisericii, conform articolului 7 din Legea Cultelor (nr. 489/2006), dezvoltăm asistența religioasă, ca filantropie spirituală, în cooperare cu instituțiile medicale și social-caritative din sistemul public.
În acest sens, în Arhiepiscopia Bucureștilor, unde activitatea social-filantropică s-a consolidat mult în ultimii ani, vedem că este nevoie de multă lucrare caritabilă pentru a putea ajuta pe cei aflați în dificultate. Este nevoie de altruism și entuziasm, dar și de cooperare instituțională cu sistemul public de asistență socială, precum și cu organizații neguvernamentale. De fapt, este vorba de o continuare firească a cooperării dintre Stat, societate și Biserică, în folosul oamenilor din zilele noastre.
5. Schimbările rapide şi imprevizibile din lumea globalizată, crizele politice şi economice au efecte şi asupra vieții spirituale a oamenilor. Cum răspunde Biserica Ortodoxă problemelor existențiale ale omului de azi?
Biserica are datoria sfântă de a rămâne întru totul fidelă mesajului evanghelic primit de la Hristos Domnul prin Sfinții Apostoli. Aceasta este o mare responsabilitate care nu poate fi împlinită fără ajutorul Duhului Sfânt, adică fără rugăciune stăruitoare şi fără comuniune în mărturisirea dreptei credințe şi în săvârșirea faptelor bune.
Într-adevăr, contextul concret al misiunii Bisericii este astăzi marcat de schimbări şi mutații multiple şi rapide, care cer din partea noastră multă atenție, precum şi multiplicarea metodelor şi mijloacelor de pastoraţie şi misiune.
Într-un context de secularizare crescândă şi chiar de ostilitate faţă de religie, suntem chemați să vedem în acelaşi timp datoria mărturisirii iubirii lui Hristos pentru toți oamenii, dar şi dificultatea receptării mesajului Său de către o societate dispusă doar să „tolereze” prezența Bisericii, ca simplu factor de reconciliere, în caz de conflict, sau ca pe o instituție de caritate şi solidaritate umană, fără referire la mântuire sau viaţa veșnică.
În orice situație trebuie să împlinim vocația noastră de a fi slujitori ai Evangheliei iubirii lui Hristos, chiar dacă întâlnim adeseori ostilitatea unei societăți secularizate, marcată de indiferentism religios.
De asemenea, avem chemarea sfântă de a fi apărători ai vieţii, ai identităţii şi demnităţii persoanei umane, chiar dacă întâlnim suflul rece al desacralizării unei societăți globalizante, nivelatoare de identități, cu vădite tendințe de marginalizare a rolului şi prezenței Bisericii în societate.
Slujirea Bisericii este şi va fi o lucrare mare şi sfântă, deşi dificultățile acestei lucrări sunt multiple şi mereu noi. Însă multele dificultăți ale acestei slujirii ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, pocăință şi fapte ale iubirii milostive, şi mai mult de Hristos-Capul Bisericii, de Sfânta Treime şi de Sfinții lui Dumnezeu, pentru a trăi bucuria Învierii lui Hristos, care izvorăște din Cruce, adică din smerita dăruire de sine lui Dumnezeu şi oamenilor.
6. Educația tineretului face parte integrantă din misiunea Bisericii în societate. Sunt tinerii de astăzi diferiți de cei de acum 20 sau 40 de ani? Care sunt direcțiile sau exigențele de adaptare a limbajului bisericesc şi a mijloacelor pastorale la noile paradigme comportamentale şi culturale?
Cunoașterea situației reale a tineretului creștin din zilele noastre şi înțelegerea mai profundă a vocației sale spirituale se impun ca priorități ale lucrării misionare a Bisericii.
Criza de ideal şi de orientare spirituală a vieții umane, care străbate în mod dramatic lumea de azi, reprezintă pentru Biserică o provocare şi o chemare spre a se ocupa mai mult de problemele şi aspirațiile tinerilor de astăzi.
Dificultăţile cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană sunt multiple: sărăcia materială, şomajul, nesiguranța vieții de mâine, lipsa de comunicare cu părinții, drogurile, depresia etc. În faţa acestor probleme, Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieți sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieții veșnice.
În mod practic, este absolut necesară o lucrare pastoral-misionară a Bisericii mai intensă şi mai vastă de ascultare a tinerilor elevi şi studenţi, de îndrumare şi susținere a lor, în special a tinerilor căsătoriţi, a tinerilor care lucrează mult deşi primesc bani puţini, a tinerilor şomeri, care nu au un loc de muncă, oferindu-le asistență pastorală şi social-caritabilă, dar şi ajutor pentru a se integra în societate şi a contribui la dezvoltarea acesteia.
Astăzi, suntem chemaţi să ajutăm tinerii săraci, care sunt în situaţia de a abandona studiile, să ajutăm tinerii care sunt nevoiţi să migreze în alte ţări pentru aflarea unui loc de muncă şi a unui trai mai bun, să arătăm copiilor şi tinerilor orfani mai multă dragoste frăţească şi părintească, mai ales celor abandonați de familia lor. Să lucrăm împreună pentru intensificarea iubirii părinţilor faţă de copii şi a copiilor față de părinţi, pentru cultivarea prieteniei, a iubirii curate şi a respectului între tineri, având ca lumină pentru suflet dreapta credință şi dreapta vieţuire pe care le-am moștenit, ca români creştini, de la părinţii şi strămoşii noştri de-a lungul veacurilor.
Biserica, şcoala şi familia trebuie să conlucreze mai mult în vederea realizării unei educaţii integrale, în acelaşi timp ştiinţifice şi spirituale, profesionale şi morale, în special pentru creșterea copiilor şi a tinerilor noştri în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele pentru a fi spre folosul întregii societăți.
Orele de Religie din învăţământul public, programele educaţionale dezvoltate de unităţile bisericeşti, trebuie susţinute într-un efort unitar de a orienta pe tineri şi de a le cultiva încrederea, pentru a iubi valorile spirituale permanente, dincolo de „moda zilei”.
Programul Naţional Catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, proiectul educaţional „Alege şcoala!” sunt căi prin care Biserica Ortodoxă Română a cultivat în aceşti ani, atât în ţară, cât şi în străinătate, bucuria credinţei şi a comuniunii fraterne. Întâlnirile anuale ale tinerilor ortodocşi din toată lumea, de la Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), Bucureşti (2016) şi Iași (2017), taberele de tineret, pelerinajele, bursele de studii, oferirea de rechizite școlare şi haine sunt mijloace prin care Biserica se alătură familiei şi școlii în formarea tinerelor generaţii.
7. Pentru promovarea dialogului cu societatea de azi şi mai ales pentru o mai bună comunicare între membrii corpului eclezial, aţi înființat, în anul 2007, Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române şi încurajaţi folosirea tehnologiilor moderne în misiunea cultural-pastorală. Care este utilitatea acestui demers pastoral-misionar şi cultural-social pentru credincioşii ortodocşi români din România şi dinafara ei?
Comunicarea mediatică face parte astăzi, ca o dimensiune firească, din viața tuturor oamenilor și a oricărui sistem social. Prin urmare, Biserica nu poate să neglijeze aceste realități. Pe baza experienței benefice dobândite în anii noștri de arhipăstorie la Iași, una dintre prioritățile misionare ca Patriarh al României a fost înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, cu cele cinci componente: Radio Trinitas, Trinitas TV, Publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica, Biroul de Presă și Relații Publice, la 27 octombrie 2007.
Astfel, la împlinirea a zece ani de slujire patriarhală, aniversăm anul acesta şi împlinirea a zece ani de la înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul şi binecuvântarea primite de la El în susținerea lucrării bogate a acestei instituții, lucrare împlinită cu pasiune şi bucurie, dar şi cu multă osteneală şi cheltuială, fapt pentru care mulțumim tuturor eparhiilor care sprijină Patriarhia în această lucrare misionară.
În prezent, posturile de radio și televiziune ale Patriarhiei Române transmit zilnic, la nivel naţional, Sfânta Liturghie ortodoxă, iar Ziarul Lumina ca unic cotidian creștin ortodox din țara noastră și din toată lumea ortodoxă, poate fi citit şi online. Știrile difuzate în mediul virtual de Agenția de știri Basilica și comunicatele sau punctele de vedere exprimate prin Biroul de Presă, sunt vectori de imagine și mărturii despre specificul vieții bisericești. Prin mijloacele moderne de comunicare dorim să evidențiem îndeosebi lumina din oameni, să prezentăm chipuri de lumină dătătoare de speranță.
Componentele Centrului de Presă Basilica sunt, alături de mijloacele de comunicare ale eparhiilor și a celorlalte unități bisericești, mijloace misionare pentru cateheză și educația continuă în spiritul valorilor creștine și românești, slujire comunicațională pentru mulți oameni bolnavi și singuri.
În mod deosebit, mijloacele de comunicare bisericeşti asigură o funcție de liant comunitar între membrii comunităților ecleziale din țară, iar pentru românii care lucrează sau studiază în străinătate, acestea sunt mijloace de a cultiva credința ortodoxă în veșmântul de aur al limbii române părintești, oricât de departe ar fi ei de patria-mamă, România.
8. Aţi acordat o atenţie specială organizării de noi structuri administrative bisericeşti (eparhii, parohii, reprezentanțe, etc.) pentru românii ortodocşi din diaspora. Care sunt efectele pozitive ale acestor demersuri pastoral-misionare şi culturale românești?
Migrația populației a devenit un fenomen global, care nu a ocolit nici pe conaționalii noștri. Statisticile arătau deja în 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană, că peste două milioane de cetățeni ai țării noastre se aflau în țări din vestul Europei, pe continentul nord-american sau în alte regiuni ale lumii.
În acele condiții, grija pastorală a Bisericii pentru fiii și fiicele duhovnicești care au plecat din comunitățile în care primiseră Taina Sfântului Botez trebuia extinsă și în plan administrativ, prin organizarea de structuri bisericești adecvate. În prezent, la cele 29 de eparhii din țară se adaugă alte 13 eparhii în afara granițelor României.
Eparhiile existente deja şi cele înființate de noi în anul 2007 s-au consolidat și desfășoară o bogată slujire liturgică și pastorală pentru credincioșii ortodocși români migranți și dau mărturie a credinței ortodoxe într-un context multicultural, multiconfesional și adesea marcat de ideologii și curente seculariste. Mai ales în Europa occidentală (Italia, Spania, Franța, Germania), unde diaspora ortodoxă românească este cea mai mare, odată cu creșterea numărului de comunități bisericești organizate se realizează și o consolidare instituțională: se construiesc biserici noi, se înființează mănăstiri, centre culturale, centre educaționale și de asistență social-medicală etc.
Alături de eparhiile din Europa occidentală avem, începând cu anul acesta (2017), o Mitropolie ortodoxă română în Statele Unite ale Americii, cu sediul în Chicago, și o Episcopie ortodoxă română a Canadei, cu sediul lângă Montreal, iar Ortodoxia românească este reprezentată, de asemenea, la nivel episcopal în Australia și Noua Zeelandă.
Constatăm cu bucurie că, în general, credincioșii ortodocşi români, deși aflați departe de România, fac eforturi mari să păstreze credința ortodoxă strămoșească, identitatea şi cultura românească.
Astăzi, în diaspora română, biserica devine locul unde românii își păstrează adevărata identitate spirituală. Dorul de casă, de tradițiile şi obiceiurile românești, de mărturisirea comună a dreptei credințe, îi aduce pe românii din diaspora în biserica în care se slujește în limba maternă, se exprimă identitatea lor etnică şi confesională, dar şi comuniunea cu românii din ţară şi de pretutindeni.
9. Aţi participat la mai multe sinaxe ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi la întrunirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016). Care sunt perspectivele exercitării sinodalităţii pentru slujirea unităţii, comuniunii şi coresponsabilităţii Ortodoxiei universale?
Unitatea ortodoxă la nivel universal este vitală în lumea globalizată şi instabilă de astăzi. Ortodocșii nu trebuie să se izoleze unii de alții în timp ce oamenii circulă, comunică și relaționează la nivel planetar. Așadar, cultivarea unității ortodoxe generale este o datorie comună pentru toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, atât la nivelul ierarhiei, cât și al comunităților de credincioși.
Ortodoxia a primit de la Dumnezeu şi a păstrat darul unității bazate pe dreapta credință exprimată în comuniunea de popoare și culturi diferite. Aceasta este o binecuvântare, dar și o mare responsabilitate pentru noi toți.
Urmare fenomenului migrației şi comunicării mediatice rapide, credincioșii ortodocși din popoare și tradiții lingvistice și culturale diferite intră astăzi în contact mai mult ca odinioară, prin venerarea sfinților comuni la marile sărbători, prin lumina adusă în fiecare an de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, prin pelerinaje internaționale, prin mass-media, rețele de socializare, și simt nevoia de unitate sau comuniune cu toți cei care mărturisesc aceeași credință ortodoxă.
În consecință, practica sinodalității la nivel universal şi întâlnirile periodice între ierarhii reprezentând Bisericile Ortodoxe Autocefale au devenit o necesitate pastorală și misionară. În acest sens, Sfântul și Marele Sinod din insula Creta (16-26 iunie 2016) a fost un eveniment spiritual major al Ortodoxiei, deşi a fost marcat de absența a patru Biserici Ortodoxe surori. Așa cum s-a spus în multe rânduri, documentele aprobate de acest Sinod nu formulează dogme sau canoane noi, ci reafirmă continuitatea în credința ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
Totuși, textele aprobate pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al întregii Ortodoxii, dar convingerea noastră, exprimată atât în Creta și menţionată în documente, cât şi în prezent, este că întrunirile sinodale ortodoxe la nivel universal, ritmice, o dată la 5-10 ani, sunt necesare. De asemenea, ar trebui ca frățietatea ortodoxă internațională să se manifeste şi prin mai multe programe și proiecte practice desfășurate între Bisericile Ortodoxe surori nu doar la nivel academic, ci mai ales prin activități de solidaritate şi întrajutorare fraternă concretă în situații de criză şi de cooperare în misiune.
10. Cel de-al doilea deceniu de slujire patriarhală a Preafericirii Voastre începe cu Centenarul Marii Uniri (1918-2018) şi sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Națională), un simbol al creștinismului ortodox din România şi o cinstire solemnă a tuturor eroilor neamului românesc. Cât de necesară este astăzi cultivarea valorilor spirituale românești în dialog naţional şi internațional?
Realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor, cum a fost şi Marea Unire de la 1918, au fost posibile şi prin contribuția deosebită a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate şi independență națională.
În acest an (2017) au fost comemorați ostașii români care au luptat eroic la Mărăști, Mărășești și Oituz, la împlinirea a 100 de ani de la Marele Război din 1917. Întrucât pe jertfele acestora s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, au fost săvârșite slujbe de pomenire la mormintele și monumentele lor din diferite localități ale țării. Eroii jertfelnici din 1917, împreună cu cei care s-au jertfit pe alte câmpuri de luptă, în lagăre și în închisori, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, ne cheamă la o cinstire solemnă și unitară a lor, la un monument al eroilor români din toate timpurile, în care să se exprime prin rugăciune şi recunoștință comuniunea între toate generațiile.
Acest monument este Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, care are ca hram principal Înălțarea Domnului şi Ziua Eroilor, ctitorie care unește iubirea de Dumnezeu a unui popor dreptcredincios şi jertfelnic, mult încercat în istorie, cu recunoștința pe care o datorăm veșnic Eroilor Neamului.
Prin milostivirea lui Dumnezeu și cu ajutorul Maicii Domnului, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi sfințită Catedrala Națională, aceasta fiind o necesitate liturgică practică şi un simbol al spiritualității românești.
Împlinirea acestui ideal, exprimat încă din anii 1877-1878, după Războiul de Independență, de Mihai Eminescu şi Ion Slavici, ne ajută să înțelegem că respectarea, cultivarea şi promovarea valorilor spiritualității şi identităţii naționale sunt datorii permanente ale tuturor românilor, pentru că reperele identitare ale unui popor sunt componente fundamentale ale demnităţii sale, în dialog cu alte popoare ale lumii.
Foto credit: Robert Nicolae / Basilica.ro
