Basilica.ro a vorbit cu Părintele Virgil Nanu, autorul unei teze de doctorat despre muzica psaltică, despre „laboratorul muzical” de la Mănăstirea Stavropoleos din Capitală, despre revigorarea tradiției cântării psaltice în Biserica Ortodoxă Română și despre noile instrumente mediatice care ajută la promovarea și reînvierea continuă a acestei tradiții.
Basilica.ro: Se poate spune că după 1990 a avut loc o revigorare a tradiției muzicii psaltice în România?
Da, se poate vorbi de o revigorare a tradiției muzicii psaltice în România după 1990; la început lentă, timidă, pornind de la câteva inițiative particulare, dar în ultimele două decenii, sub păstorirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, asumată ca un proiect oficial și susținută prin editarea de carte muzicală și imprimări audio, încurajarea grupurilor psaltice, organizarea concursurilor de interpretare și compoziție și multe altele.
Din perspectivă pastorală, dintre toate lucrările care promovează muzica psaltică de cel mai mare folos pentru oamenii credincioși din țară și din diaspora românească este difuzarea slujbelor ținute în Catedrala Patriarhală pe postul de televiziune Trinitas TV. Aceasta contribuie cel mai mult la popularizarea muzicii tradiționale și la educarea credincioșilor în spiritul valorilor autentic creștine.
După căderea comunismului s-au deschis granițele geografice și culturale, dând posibilitatea pelerinilor și tinerilor bursieri, călători în țări ortodoxe cu o tradiție muzicală vie, să cunoască și să îndrăgească muzica psaltică de tradiție bizantină.
Nu era cu totul nouă pentru ei. S-a practicat și la noi, dar în condiții vitrege, datorită regimului politic, în forme diluate, neprofesioniste și limitate la repertoriul uniformizat, produs târziu al tradiției muzicale românești.
”Primele grupuri psaltice au funcționat ca pepiniere pentru mai multe generații de cântăreți bisericești.
În bisericile din Grecia și în mănăstirile athonite au auzit-o cântată de psalți înzestrați și bine instruiți și, cu această ocazie, au aflat cum ar trebui să sune slujbele în bisericile din țară.
După anii 90, au început să circule în România înregistrări cu psalți și coruri de referință din spațiul elen și să fie luate ca model. S-au editat primele cărți neuniformizate de muzică: Liturghierul lui Ion Popescu Pasărea, Idiomelarul lui Dimitrie Suceveanu, Anastasimatarul lui Victor Ojog și altele, cele mai multe din inițiativa și cu osteneala regretatului bizantinolog, Arhid. Prof. Dr. Sebastian Barbu Bucur.
S-au format primele grupuri psaltice care au funcționat ca pepiniere pentru mai multe generații de cântăreți bisericești. A început diortosirea textelor liturgice care servesc drept suport pentru melodiile bizantine, proces intensificat în ultimii 15 ani.
Mă întorc la inițiativele particulare de care vorbeam la început și vreau să menționez câteva din spațiul bucureștean, care au contribuit la răspândirea muzicii psaltice și la parcursul meu formativ.
Primele înregistrări cu muzică bizantină cu care am avut contact au fost casetele răspândite de monahii Schitului Darvari și imprimările audio realizate de formația Psalmodia. A urmat un an și jumătate de ucenicie pe lângă părintele Mihail Bucă, la vremea aceea psalt al Catedralei Patriarhale. În 1998, am ajuns la Biserica Stavropoleos, unde mi-am desăvârșit formarea ca muzician.
Basilica.ro: Ce rol a jucat Mănăstirea Stavropoleos în revigorarea acestei tradiții muzicale?
După anii ’90, părintele Iustin Marchiș a întemeiat comunitatea de la Stravropoleos, adunând în jurul sfinției sale oameni credincioși și cultivați, care știau să prețuiască valorile autentice ale artei bizantine, înțeleasă ca expresie a teologiei celei mai profunde și ipostaziată în diferite forme: arhitectură, pictură, imnografie, muzică.
În paralel cu închegarea comunității și cu restaurarea vechiului lăcaș – care va împlini anul viitor trei veacuri de existență – a început redescoperirea și promovarea tradiției muzicale bizantine, proces în care Mănăstirea Stavropoleos a jucat un rol important în calitate de model, printr-o activitate susținută, de înaltă clasă profesională.
A fost o activitate orientată pe mai multe paliere: achiziție de manuscrise și carte veche de muzică, cercetare și publicistică, participare la simpozioane și festivaluri de muzică bizantină, imprimări audio și concerte, editare de carte de muzică și editare digitală, cursuri de muzică și burse pentru tinerii psalți, participare la sfințiri de biserici și sărbători de hram.
Când vorbim de contribuția Mănăstirii Stavropoleos la răspândirea muzicii bizantine de calitate și formarea muzicienilor de vârf (interpreți, dirijori, cercetători, profesori) ar trebui să avem în minte trei planuri complementare: activitatea Grupului Stavropoleos, activitatea individuală a muzicienilor care s-au format la strana mănăstirii în decursul timpului și lucrarea neobosită a monahiilor din obștea mănăstirii.
Grupul Stavropoleos a fost înființat în 1994, coordonat de părintele Iustin Marchiș și dirijat de părintele Arhid. Conf. Dr. Gabriel Constantin Oprea. În cele trei decenii de activitate a editat 14 casete (8 didactice) și 8 CD-uri, ultimele două fiind Cântări la prăznuirea Sfântului Martir Iustin Filosoful și Irmoase Calofonice.
A susținut concerte la invitația unor instituții prestigioase din România (Palatul Patriarhiei, Palatul Cotroceni, Societatea Română de Radiodifuziune, Palatul Magistral al Ordinului de Malta), în importante centre universitare și artistice din țară (București, Iași, Timișoara) și de peste hotare (Veneția, Basel, Leeds, Fellbach), precum și în mari capitale europene (Roma, Paris, Viena, Stockholm, Copenhaga), adeseori însoțite de conferințele despre muzica bizantină ale părintelui Iustin sau ale părintelui Gabriel.
Între reprezentațiile importante ale Grupului se numără o serie de concerte în Cipru, invitații la festivaluri de muzică sacră în Polonia (Kracowia, Czestochowa, Wroslaw, Jaroslaw, Bjalsko-Bjala) și un turneu cu colinde și cântări la Nașterea Domnului în Germania (Munchen, Heidelberg, Tubingen) la invitația Centrului Național Bisericesc.
Unele concerte au fost mijlocite de Institutul Cultural Român, în perioada mandatului scriitorului Horia Roman Patapievici. Între acestea le amintesc pe cele din Bazilica San Marco (Veneția), biserica Santa Croce in Gerusalemme (Roma), Catedrala St. Germain des Pres (Paris) și Santuario di San Francesco da Paola (Calabria).
Grupul Stavropoleos a fost invitat și la sfințiri de biserici, la slujbe de hram și privegheri, între care e important să amintesc sfințirea sediului Episcopiei Ortodoxe Române din Italia și a mănăstirii ortodoxe de la Mirabella Eclano din Napoli. În 2004, a fost invitat la Festivalul de Muzică Bisericească Glas Pecerski din Kiev, ca reprezentant oficial al Patriarhiei Române, în 2007, la Boston University, iar în 2010, a concertat la sediul Parlamentului european de la Bruxelles. Datorită renumelui și a profesionalismului muzical de care a dat dovadă, Grupul Stavropoleos a fost selectat pentru World Exhibition 2005 – Aichi (Japonia), unde a susținut concerte de muzică bizantină în Pavilionul României din cadrul Expoziției Internaționale.
De-a lungul timpului, în laboratorul muzical de la Stavropoleos s-au format zeci de muzicieni. Unii dintre ei și-au alcătuit propriile formații de muzică bizantină, înregistrează CD-uri și traduc slujbe, sunt invitați la privegheri și festivaluri prestigioase, continuând și îmbogățind o tradiție și un meșteșug pe care l-au deprins aici. Nu puțini sunt cei care încă activează în cadrul Grupului sau colaborează cu ocazia unor proiecte.
”În laboratorul muzical de la Stavropoleos s-au format zeci de muzicieni.
În acest sens, vreau să menționez trei dintre ei, fiecare având realizări deosebite în plan profesional, în bună parte datorate experienței câștigate la Stavropoleos. Toți au înțeles că interpretarea are nevoie să fie susținută constant de cercetare, de dimensiunea teoriei și a didacticii muzicale avansate.
Ei sunt:
- Arhid. Conf. Dr. Gabriel Constantin Oprea, de 25 de ani diacon al mănăstirii, conferențiar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), dirijorul Grupului Stavropoleos, coordonatorul imprimărilor audio și al concertelor,
- Prof. Univ. Dr. Habil. Nicolae Gheorghiță, prorector, profesor și coordonator de doctorate în cadrul UNMB, cercetător de marcă specializat în paleografie muzicală bizantină, stilistică muzicală și teorii ale interpretării cântului bizantin, vice președinte al UCMR, dirijor și interpret al formației de muzică bizantină Psalmodia, având importante publicații în țară și peste hotare, dintre care două premiate de UCMR și Academia Română și
- Conf. Univ. Dr. Costin Moisil, prodecan al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală din cadrul UNMB, cercetător în domeniul etnomuzicologiei și muzicologiei bizantine, cu importante lucrări de specialitate publicate în volume de autor și în reviste de profil, în țară și în străinătate.
N-ar fi onest să trec sub tăcere contribuția substanțială și discretă a monahiilor din obștea Mănăstirii Stavropoleos. Ele poartă zilnic mesajul acestei muzici, sfințite prin rugăciune, nu doar în duminici și sărbători, la concerte și festivaluri, așa cum se întâmplă cu membrii Grupului Stavropoleos. Dacă Grupul Stavropoleos este chemat pretutindeni ca să facă cunoscut tezaurul muzical al Bisericii, în biserica mănăstirii vin în fiecare zi sute de pelerini și turiști din toate colțurile lumii ca să admire frumusețea aparte a lăcașului, ocazie cu care aud – unii pentru prima dată în viață – muzica bizantină cântată de măicuțe.
După exemplul psalților din strana dreaptă, măicuțele au inițiat o serie de înregistrări, care vizează mai mult latura didactică și duhovnicească a cântării bisericești, decât pe cea a virtuozității interpretative.
Activitatea lor muzicală nu se limitează la slujbe și imprimări audio. Pentru doamnele din comunitate, interesate să deprindă muzica psaltică, maicile sunt cele care oferă o primă inițiere. De asemenea, se ocupă cu scanarea partiturilor, a manuscriselor, a tipăriturilor muzicale și a cărților de slujbă care sunt puse pe pagina web a mănăstirii.
Basilica.ro: Mănăstirea Stavropoleos a pus la dispoziție una dintre primele baze de date de partituri digitale din România. Cât de importantă a fost și este publicarea cântărilor psaltice pe internet, făcându-le astfel accesibile tuturor?
În biblioteca mănăstirii există un fond important de manuscrise și tipărituri vechi de muzică bisericească (circa 200 de volume), cărți de slujbă mai noi și partituri, Stavropoleos având una dintre cele mai importante colecții mănăstirești de acest gen din România. Multe titluri provin din bibliotecile a doi bizantinologi români de marcă, Arhid. Prof. Dr. Sebastian Barbu-Bucur și Titus Moisescu.
Printre tipărituri se află toate cărțile de cântări importante în limba română, începând cu primele apariții, datorate lui Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Nectarie Frimu și Dimitrie Suceveanu. Există de asemenea cărți muzicale în limba greacă, manuscrise românești, grecești și bilingve, în notație psaltică și în notație cucuzeliană.
”Publicarea cântărilor psaltice pe internet are o importanță incontestabilă.
La acestea se adaugă un fond important de partituri, unele transcrise din tipărituri și manuscrise, altele compoziții noi, care păstrează fidel stilul celor vechi, toate având texte imnografice diortosite, într-un limbaj liturgic pe cât posibil actualizat. Biblioteca mai cuprinde importante studii muzicale și tratate teoretice, atât românești cât și străine.
Pentru a fi la îndemâna cât mai multor persoane interesate toate acestea au fost fotografiate, transferate în format digital și postate pe pagina web a mănăstirii, www.stavropoleos.com. De acolo pot fi consultate sau descărcate de cei interesați.
Am auzit mărturii, de la cunoscuți, dar și de la străini care accesează în mod constant partituri de la Stavropoleos, unii cântând direct de pe suportul electronic. Prin urmare, da, publicarea cântărilor psaltice pe internet are o importanță incontestabilă.
Basilica.ro: În ce constă lucrarea redactorului modern de muzică bisericească? Există aplicații, programe care iau locul redactării manuale a partiturilor?
Ca fond, lucrarea redactorului modern de muzică bisericească nu diferă de cea a copistului de odinioară. Semnele muzicale sunt aceleași, iar procesul copierii unei cântări presupune, în principiu, același lucru: imitația fidelă a originalului, cu deosebirea că, în loc să desenezi semnele muzicale cu mâna pe hârtie, le imprimi în documentul virtual, apăsând pe tastatura dispozitivului electronic.
Există și o deosebire importantă între copierea electronică și cea manuală. Editorul modern trebuie să fie el însuși bun cunoscător (și practicant) al muzicii pe care o (tran)scrie.
În alte epoci, în care alfabetizarea nu era foarte răspândită, la alcătuirea/transcrierea unui manuscris conlucrau adeseori două, trei sau mai multe persoane. Unul – de obicei miniaturist sau pictor bisericesc – transcria semnele de culoare neagră, altul, pe cele de culoare roșie. Un al treilea, cunoscător al slovelor, adăuga textul, în timp ce altul mai talentat desena literele inițiale, vinietele, frontispiciile și orice alt ornament. În cele din urmă, maestrul muzician parcurgea toată lucrarea, având grijă să nu lipsească vreun semn sau rând muzical, iar silabele să fie aranjate corect sub notele corespunzătoare. Orice corijare ulterioară era vizibilă în documentul final.
Există programe în care se pot redacta partituri, începând de la cele simple, general uzitate (Microsoft Office Word), la cele folosite pentru grafica de carte (Quark XPress, InDesign), până la programe concepute special pentru redactare și tehnoredactare muzicală în notație neobizantină (psaltică), cel mai cunoscut fiind Melodos.
”La Universitatea Națională de Muzică din București se va introduce un curs facultativ de competențe digitale.
Am și o veste bună. Începând din toamna acestui an, la Universitatea Națională de Muzică din București se va introduce un curs facultativ de competențe digitale, desfășurat pe o durată de 2 ani, în cadrul proiectului PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), unul dintre module fiind profilat pe deprinderea tehnoredactării computerizate a partiturilor în notație psaltică, cu ajutorul programului Melodos. Este un curs intensiv, la finalul căruia, în urma evaluării, se obțin certificate de competență digitală.
E important de subliniat că va fi primul curs acreditat de felul acesta în țara noastră. Deocamdată vizează doar studenții și cadrele didactice ale Universității de Muzică, dar se speră ca în viitorul apropiat să poată fi accesibil pentru cât mai mulți iubitori ai muzicii bizantine. În plus, este un bun exemplu pentru Seminariile Teologice și Facultățile de Teologie Ortodoxă.
Basilica.ro: Cum vedeți evoluția de la manuscris la digitalizare? Psaltul de astăzi are nevoie și de abilități digitale?
Evident, în era digitală psaltul are nevoie și de abilități digitale. În general, de orice abilitate care îl poate ajuta să fie mai bun, mai eficient și mai bine pregătit în profesia lui.
Dintotdeauna psalții conștiincioși și-au făcut colecții personale de cărți muzicale și partituri. În vremurile în care cărțile erau rare și greu de achiziționat, ori dacă mergem și mai în urmă în timp, în epocile în care tiparul muzical psaltic încă nu se inventase, psalții își copiau de mână orice cântare prezenta interes pentru ei. Unii își copiau volume întregi, alți își întocmeau antologii cu selecții din mai multe surse. Practica se mai păstrează și în zilele noastre, mai cu seamă la unele mănăstiri. Printre manuscrisele ajunse în biblioteca Stavropoleos se numără și astfel de caiete mănăstirești personalizate.
Mânuirea unui program de scriere psaltică ușurează mult lucrarea de culegere a partiturilor pentru uzul personal. În plus îi permite psaltului să alcătuiască mici broșuri de buzunar – atât pentru el cât și pentru clerici – în care să alterneze cântări, rugăciuni și indicații tipiconale, broșuri cu slujba integrală pentru hramul bisericii unde cântă sau antologii pentru privegheri. Dacă are talent la compoziție, își poate nota propriile cântări și le poate împărtășii mai ușor și altor psalți.
În cazul imprimărilor audio pe Compact Disc sau, mai nou, pe suport USB, se poate adăuga o broșură cu partiturile înregistrate. Este o practică de mult timp răspândită printre bizantinologii și psalții din spațiul elen, iar de vreo 15 ani și-a asumat-o și Grupul Stavropoleos.
E important să subliniem importanța competențelor digitale și în didactica predării muzicii psaltice. Din cele mai vechi timpuri, deprinderea acestei muzici a presupus ucenicia pe lângă un psalt experimentat. Învățământul muzical bisericesc modern și manualele au apărut târziu. Cei mai buni psalți își întemeiau mici școli de muzică.
În Grecia, care a beneficiat de o tradiție muzicală continuă, există practica aceasta până astăzi: pe lângă școlile de muzică bizantină din centrele universitare importante, există și numeroase școli particulare.
Posibilitatea de a scrie muzică în format digital facilitează alcătuirea manualelor de muzică bizantină și a materialelor didactice auxiliare. Se pot face înregistrări didactice, iar lecțiile sunt însoțite de explicații și exemplificări care implică și partituri digitale. Există posibilitatea ca orice înregistrare audio să fie dublată de imaginea unei partituri derulate sincron cu parcurgerea piesei cântate.
Așadar procesul digitalizării muzicale deschide o paletă vastă de posibilități, toate de un folos incontestabil. În acest proces există, așa cum am arătat, multe avantaje, și aș vrea să mai punctez încă unul de ordin tehnic.
În spațiul virtual poți corecta mult mai ușor orice greșeală sau omisiune, poți face orice modificare, poți rearanja cântările în orice ordine, insera sau elimina propoziții muzicale sau chiar compoziții întregi, și multe alte operațiuni care în alte vremuri erau complicate, dacă nu imposibile, iar cele care erau posibile, lăsau – așa cum am mai spus – urme vizibile în manuscris: ștersături, tăieturi, adaosuri scrise deasupra, dedesubt sau pe marginea partiturii. E de prisos să mai vorbim de avantajele tehnice în procesul imprimării și multiplicării. Așadar, eficient și productiv!
”Posibilitatea de a scrie muzică în format digital facilitează alcătuirea manualelor de muzică bizantină.
Dar există și un dezavantaj, care vizează latura formativă și, aș îndrăzni să spun, duhovnicească a copistului. În numele eficienței, aceasta se alege cu deficiențe. Se pierde treptat deprinderea de a scrie și de a desena. De a scrie îngrijit, frumos. De a caligrafia. În toate culturile mari ale lumii, exercițiul scrisului ocupa un loc important în formarea unui tânăr.
Oamenii învățați și grafologii afirmă că scrisul spune ceva despre noi înșine, despre personalitatea și despre așezarea lăuntrică a fiecăruia. Dar scrisul nu este doar un martor al universului interior, ci și un instrument al cultivării lui.
Cine se străduiește să scrie ordonat își cultivă nevoia de ordine, nevoie care se extinde cu timpul și la felul în care gândește, vorbește, acționează, relaționează, locuiește. Scrisul de mână este ca rucodelia pentru monahi. Este reculegere și rugăciune pentru trup.
„Șlefuind” cuvinte și neume muzicale pe hârtie, modelăm gânduri, așadar el poate fi rugăciune și pentru minte. În plus, riscul greșelilor ireversibile pe foaie motivează mintea să fie de două ori mai atentă, mai trează, o deprindere esențială pentru viața duhovnicească.
Chiar dacă timpul de transcriere a materialului muzical este mai lung, îți oferă răgazul de a filtra acel material, de a avea un contact mai îndelungat cu el, de a-l înțelege în profunzime și de a-l îndrăgi.
Deși redactez partituri în format electronic de aproape 20 de ani, ori de cât ori am răgaz, revin la scrisul de mână, fie și preț de o pagină. Îmi dă o liniște și o bucurie pe care nu le pot compara cu nimic altceva.
Basilica.ro: Care este rolul muzicii psaltice în Biserică și cum o pot înțelege „profanii” educați în cultura muzicală occidentală?
Muzica psaltică are rolul de a susține rugăciunea comunității creștine aflate în dialog liturgic cu Mântuitorul Iisus Hristos. Muzica psaltică ESTE rugăciune. Fericitul Augustin spunea: Qui cantat, bis orat! Cine cântă, se roagă de două ori. Muzica psaltică s-a plămădit și a evoluat în Biserică, odată cu Biserica. Ea își împlinește menirea numai în biserică, în cadrul liturgic.
Sunt voci radicale care susțin că muzica bisericească nu-și are locul pe scenă, pentru că nu este muzică de spectacol. În principiu au dreptate. Oricât de spectaculoase ar fi unele cântări, nu sunt făcute pentru scenă. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că arta creștină – muzica, icoana, poemul liturgic – au mare potențial în mărturisirea credinței, au forță de convingere și de convertire, uneori mai mare decât cuvântul. Așadar, avem o dublă datorie și răspundere: să cântăm cum se cuvine această muzică, în biserică, și să o împărtășim și altora. La nevoie și pe scenă, dar fără a-i altera ethosul prin artificii de interpretare.
Alte voci afirmă că muzica de scenă, muzica de spectacol și în general orice muzică dezvoltată și cristalizată în afara spațiului liturgic ortodox, cu mesaj și scop diferit, nu are ce căuta în biserică.
Adeseori, referitor la relația dintre muzica psaltică și muzica polifonică, se poartă discuții care polarizează cântăreții bisericești în două tabere adverse. Este un subiect delicat, care trebuie abordat nuanțat, ținând cont de context.
Pe de o parte, susținătorii polifoniei în biserică aduc ca argumente faptul că în bisericile occidentale aceasta a fost deja asumată în cult, cu secole în urmă. Pe de altă parte, ei invocă frumusețea și noblețea ei. Aceștia trec cu vederea două aspecte esențiale.
În primul rând, parcursul acestei muzici nobile, emancipată în Renaștere de sub tutela Bisericii Romano-Catolice, evoluând independent de exigențele ei și revenită ulterior cu un ethos diferit, a fost acceptată de un public credincios aflat într-un proces treptat de secularizare și înstrăinat tot mai mult de valorile și sensurile creștinismului primar.
În al doilea rând, ei uită felul în care muzica polifonică laică a ajuns în Principatele Române, în urmă cu aproape două secole. Adusă de o parte a aristocrației autohtone școlite în Apus, muzica occidentală a pătruns în maniera unei mode culturale, menite – ca multe alte mode în epocă – să diferențieze pătura societății cu aspirații progresiste, de grupul boierimii conservatoare, tributare modelor fanariote.
”Între muzica bizantină și cea occidentală există unele puncte comune, însă deosebirile sunt mult mai multe, începând cu tipul de sensibilitate pe care o cultivă.
Prim urmare, muzica psaltică a fost percepută ca o modă vetustă, străină de noul specific național, și s-au făcut în mai multe rânduri demersuri pentru înlocuirea ei cu noul produs de import, fără prea mult succes însă. S-a reușit în schimb subminarea sistematică a percepției corecte în privința muzicii de tradiție bizantină de-a lungul a mai multe generații și s-a ajuns la o conviețuire a celor două tradiții muzicale, conviețuire care, până astăzi, generează confuzii și polemici.
Nu se poate nega valoarea inestimabilă a repertoriului armonico-polifonic universal sau a celui românesc, ca de altfel a nici unei creații artistice produse de geniul uman și inspirate de Dumnezeu, însă nu toate își au locul în Biserică. Nici măcar acele capodopere de inspirație religioasă. Doar cele care s-au format și au evoluat în Biserică, conform unei erminii, unui canon muzical, și care au un mesaj explicit creștin.
De aceea nu e potrivit să avem în spațiul liturgic ortodox statui și tablouri, să cântăm cu instrumente sau să recităm poezii. Este și cazul muzicii armonico-polifonice, lipsită de corespondențe cu celelalte arte de tradiție bizantină. Sunt lucruri frumoase, sensibile, dar inadecvate spațiului și scopului liturgic.
Între muzica bizantină și cea occidentală există unele puncte comune, însă deosebirile sunt mult mai multe, începând cu tipul de sensibilitate pe care o cultivă. Există și diferențe tehnice majore, cum ar fi modalitatea de tratare a textului liturgic, sintaxă muzicală și sonoritate de ansamblu.
În privința acestui ultim aspect, un rol important îl joacă diferența structurilor modale. În muzica occidentală întâlnim două moduri: major și minor. În muzica bizantină avem opt moduri de bază și mai multe structuri rezultate din alterarea acelora. Scările modurilor occidentale sunt alcătuite din două tipuri de ton ca celulă generativă de bază: ton întreg și semiton. Modurile bizantine au de 3-4 ori mai multe tipuri de ton, rezultând o varietate expresivă cu mult mai mare.
”Am asistat la situații pe care nu le pot numi altfel decât convertiri muzicale.
Nu putem să ignorăm faptul că educația muzicală făcută în școli, muzica din sălile de concerte sau cea difuzată pe toate posturile de radio și televiziune are la bază modurile occidentale. Pentru o ureche astfel formată, muzica bizantină poate suna straniu, nefamiliar. Instruirea muzicală însă poate fi extinsă și la sonorități noi.
În trecut, marile personalități din istoria muzicii bizantine cunoșteau, pe lângă muzica bizantină, și muzica occidentală și pe cea otomană sau persană, care au un spectru de nuanțe și mai larg, greu de sesizat și cu atât mai greu de redat vocal.
Însă pentru învățarea diferitelor genuri muzicale, existau instrumente specializate, cu rol esențial în procesul didactic. Astfel de instrumente – ca de exemplu kanonaki – se folosesc și în zilele noastre pentru învățarea muzicii psaltice în țările ortodoxe din Balcani și din Orientul Apropiat. Există și aplicații gratuite pentru telefon (de exemplu Byzantine Ison) care reproduc corect sonoritatea scărilor modale bizantine.
Pentru ca „profanii” să înțeleagă muzica bisericească de tradiție bizantină trebuie mai întâi să se familiarizeze cu ea. Să asiste la cât mai multe slujbe și să asculte înregistrări de referință cu grupuri psaltice. În câteva rânduri am asistat la situații pe care nu le pot numi altfel decât convertiri muzicale.
S-a întâmplat ca înainte de un concert sau o slujbă susținută de Grupul Stavropoleos să întâlnesc oameni care nu puteau agrea muzica bizantină în cult, dar care, după ce o ascultau cu atenție, să afirme cu convingere că „aceasta este muzica potrivită pentru rugăciune”.
Basilica.ro: Care este secretul învățării cântării psaltice? Trebuie „să ai voce / ureche muzicală”?
Trebuie să ai mult mai multe, iar înzestrările pe care le voi enumera trasează parcursul oricărui psalt, de la nivelul începător la cel avansat, cu precizarea că acest parcurs nu este numai pentru profesioniști. Este și pentru „profani”, așa cum i-ați numit mai devreme, adică pentru cei care nu sunt (încă) familiarizați cu această muzică, dar au îndrăgit-o, o prețuiesc și își doresc să o învețe corect.
Primele condiții pentru învățare este să aibă „ureche”, voce, simț ritmic și memorie muzicală. Când am intrat la Seminar, în 1996, acestea au fost primele aptitudini testate la proba practică. Sunt înzestrări care în timp se cultivă și se dezvoltă, dar trebuie să existe un minim, de unde să se înceapă educația muzicală.
„Urechea” sau auzul bun te ajută să percepi corect și distinct sunetele și melodiile auzite, iar vocea, să le poți reproduce fidel. Simțul ritmic presupune să poți reda o melodie păstrând fidel raporturile de durată dintre sunete, accentele și tempoul (viteza), ca în originalul auzit.
Memoria te ajută în plus să reții cât mai mult material muzical specific, cât mai multe formule muzicale bizantine, astfel încât să ai un vocabular bogat și un stil expresiv, elegant și fără împrumuturi din alte genuri muzicale. Cu alte cuvinte, să cultivi un stil psaltic autentic. Din nefericire, în învățământul muzical bisericesc din România, atât cât a rămas după desființarea școlilor de cântăreți bisericești, se pune preț mai mult pe voce și prea puțin pe cultivarea simțului ritmic și a memoriei muzicale.
”Cultura muzicală trebuie susținută de o cultură liturgică și teologică solidă.
Condițiile menționate până acum corespund cu începutul formării muzicale a unui psalt, iar înzestrările respective sunt continuu exersate și în etapele avansate. Pentru aprofundare e nevoie de mult exercițiu: multă lectură muzicală în particular și cât mai mult cântat la strană. Celor care vor să se desăvârșească în arta psaltică le recomand să participe la cât mai multe privegheri, exerciții intensive care fortifică vocea.
Pe lângă cultivarea memoriei este necesară cultivarea sensibilității, iar cultura muzicală trebuie susținută de o cultură liturgică și teologică solidă, alte două aspecte neglijate de psalții autohtoni.
Nu în ultimul rând, un bun psalt trebuie să aibă evlavie, smerenie și trezvie. Din punctul în care partiturile cele mai complexe par să nu mai aibă nici o taină pentru un virtuoz al cântării bizantine, cele trei îi deschid o nouă dimensiune, de data aceasta infinită și plină de taine. Dimensiunea rugăciunii.
Deși am prezentat-o ca pe o culme a procesului formativ, aceasta este de fapt începutul. Începutul (cel mai) bun. „Partea care nu se va lua” de la psalți. Începutul și substratul fiecărei etape a deprinderii cântării bizantine. Fără evlavie și smerenie nu există adevărată sporire, nu există pace lăuntrică, bună comunicare și dreaptă înțelegere a rosturilor duhovnicești în cântare.
Basilica.ro: Ce mesaj aveți pentru cântăreții bisericești în formare în acest an omagial al activității lor în Biserică?
Ca o recapitulare și concluzie la cele spuse până acum le-aș face acest îndemn cântăreților bisericești în formare: toată viața să-și continue formarea. Au nevoie de mult exercițiu muzical și participări la slujbe, privegheri, concerte și imprimări, de spirit de observație și sete de cercetare, de audiții și de lectură, de cultivarea memoriei și a sensibilității, de exercițiul sincronizării cu clericii și credincioșii în timpul slujbelor.
Sub aspect duhovnicesc, să se ostenească pentru a dobândi evlavia și smerenia, trezvia și pacea lăuntrică, cel mai important lucru pe care trebuie să-l comunice în timpul cântării. Acestea sunt ingredientele excelenței în muzica bisericească.
Anul comemorativ 2023, un mod de a pune în lumină ”cântarea bisericească înțeleasă ca dimensiune fundamentală a mărturisirii credinței ortodoxe.
Este minunat că Biserica Ortodoxă Română dedică acest an omagial psalților, între ei, regăsindu-se și profesorii, compozitorii, cercetătorii și dirijorii de muzică bizantină. Este un mod de a le cinsti nu doar activitatea, ci și vocația.
Este și un mod de a pune în lumină, pentru credincioși, dar și pentru publicul larg, iubitor și cunoscător de muzică, acest tezaur al Bisericii, cântarea bisericească înțeleasă ca dimensiune fundamentală a mărturisirii credinței ortodoxe.
Muzica psaltică ne aduce împreună și creșterea ei depinde de fiecare dintre noi, clerici, psalți și credincioși.
Așadar, mesajul meu, ca preot, psalt și compozitor, nu poate decât să-l susțină pe al Bisericii: este esențial, pentru viața noastră duhovnicească, pentru sporirea credinței ortodoxe în lume, să descoperim muzica psaltică, să o învățăm și să o exersăm, nu doar în mediul academic, ca studenți și cercetători, pe scenă sau în studiourile de înregistrări, ci mai ales în biserică, în experiența fundamentală, comunitară, a Sfintei Liturghii.
Vezi și:
Foto credit: Arhiva personală
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
