Întâmpinarea Postului la Liceul Teoretic Mihai Viteazul din Caracal

Peste 200 de elevi din Caracal au participat întreaga săptămână la activități catehetice pentru a înțelege și mai bine Postul care va urma. Prima activitate din seria celor cinci a fost mult așteptată de elevi. Lecția despre mucenicii din Sevastia, predată acum o săptămână, prigoanele creștine și 1.700 de ani de la Edictul Împăratului Constantin a stat la baza discuțiilor cu cadrele didactice de istorie și religie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

A doua activitate a constat în prezentări PowerPoint despre post – înțelesul și folosința lui pentru tineri. Ca invitați, au participat la activitate cadrele didactice de biologie, care le-au vorbit elevilor despre mâncarea sănătoasă și echilibrată caloric, subliniind necesitatea rugăciunii ca hrană pentru trup și suflet.

Pr. Marin Leonard, cadru didactic la Colegiul Tehnic „Matei Basarab” din municipiul Caracal, le-a lansat elevilor invitația de a participa și anul acesta, în luna mai, la concursul interliceal cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ajuns acum la ediția a VI-a.

„Mă bucur mult că am putut să fim împreună și în acest an la activitatea de mucenici. Particip din clasa a IX-a, dar nu am știut de surpriza pregătită de domnișoara profesoară pentru această săptămână. Sâmbătă, nefiind la școală, am pregătit acasă cu mama mucenici și bradoși, dar nu au fost ca și cei de la școală, așa cum ne-am obișnuit. După absolvirea liceului, voi rămâne cu învățăminte de folos de la ora de religie și îmi doresc să mă întâlnesc cu cât mai mulți colegi la slujbe”, mărturisește cu emoție eleva Aura Minciu.

Comentarii Facebook


Știri recente