Întâlnirea tinerilor români ortodocși din Țările Scandinave

În această perioadă, în localitatea Lem din Peninsula Iutlanda, Danemarca, se desfășoară întâlnirea generală a tinerilor români ortodocși din țările scandinave, eveniment organizat de Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Tema întrunirii, la care ia parte și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord este „Tinerețea care alină. Grija tinerilor față de cei aflați în suferință”.

„În fiecare zi s-au săvârșit sfintele slujbe precum Utrenia și Sfânta Liturghie. Am săvârșit Taina Sfântului Maslu la care au participat și alți credincioși care s-au rugat împreună cu tinerii. După Sfânta Liturghie și gustarea de dimineață au avut loc cuvântări și dialoguri pe marginea temei. Astfel, fiecare a avut prilejul să se prezinte și să-și împărtășească implicarea și experiența sa în ajutarea celor bolnavi sau aflați în necazuri și încercări. În timpul dintre sesiuni s-au organizat mai multe drumeții recreative în fiordurile de pe coasta de vest a Danemarcei, jocuri sportive și chiar dansuri populare tradiționale românești, tinerii având ocazia să se cunoască mai bine și să-și împărtășească experiențele dobândite aici în diasporă”, a precizat Preasfinția Sa pentru Radio TRINITAS.

Duminică, toți tinerii, alături de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, vor participa și la Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente