Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată). Luca 5, 1-11
În vremea aceea, Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Și urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele. Și au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le-ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru peștii pe care îi prinseseră. Tot așa și pe Iacob, și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.
†Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, de la Sfântul Evanghelist Luca, se numește Evanghelia pescuirii minunate și evidențiază o mulțime de învățături duhovnicești în ceea ce privește taina Bisericii și viața creștinului în general. Sfântul Evanghelist Luca ne arată că erau două corăbii oprite lângă țărmul lacului Ghenizaret, numit și Marea Galileii, iar pescarii care ieșiseră din corăbii curățau mrejele. Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat de Simon-Petru, care avea una din corăbii, și de Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care aveau cealaltă corabie.
Corabia pe mare prefigura Biserica lui Hristos în lume
Domnul Iisus a intrat în corabia lui Petru și a cerut acestuia să îndepărteze puțin corabia de la țărm, pentru ca El stând în corabie să învețe mulțimile adunate pe malul mării. Astfel, mai întâi, Mântuitorul Iisus Hristos a învățat mulțimile binevestindu-le Evanghelia Împărăției cerurilor sau vestea cea bună a mântuirii. Predica Sa din corabie era o preînchipuire sau o prefigurare a tainei Bisericii prezentă în lumea aceasta ca o corabie pe mare, uneori liniștită, alteori învolburată. Biserica este corabia mântuirii care ne trece din lumea aceasta, unde viața noastră este amestecată cu păcatul și cu moartea, pe tărâmul celălalt al existenței, în viața veșnică, unde ‘nu este durere, nici întristare, nici suspin’, ci odihnă în Împărăția lui Dumnezeu, care este ‘dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt’ (Romani 14, 17). Deci, Iisus stând în corabie și propovăduind mulțimilor Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu prevestește prezența și lucrarea Sa în Biserica Sa, de-a lungul veacurilor.
După ce a învățat mulțimile și le-a hrănit cu lumina Sfintei Evanghelii, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit lui Petru să mâne corabia înspre larg, unde apa era adâncă, iar apoi a spus celor din corabie să arunce mrejele în apă pentru a pescui. Însă Petru a răspuns lui Iisus, zicând: ‘Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja’ (Luca 5, 5). De fapt, Sfântul Apostol Petru nu avea mare speranță că va prinde pește, dar, din smerenie, a împlinit ceea ce i s-a poruncit.
Smerenia înseamnă ascultare fără a cere explicații
Petru era un pescar iscusit și experimentat, care știa cum se prinde peștele noaptea, dar știa și ce înseamnă răbdarea și osteneala. Dacă o noapte întreagă nu a prins nimic, acum, istovit de puteri și oarecum trist că nu a avut nici o izbândă, Petru pescarul nu are prea mare speranță că va putea pescui vreun pește. Evanghelia nu ne spune că Petru s-ar fi îndoit, dar nici nu ne spune că ar fi fost foarte încrezător, ci doar că a ascultat, din respect și din smerenie, de porunca Mântuitorului Hristos. Semnul smereniei lui este ascultarea de Hristos fără să pună vreo întrebare, fără să ceară vreo explicație și fără să înțeleagă pentru moment ce va urma. Nu știa ce se va întâmpla. Sfântul Petru a ascultat de Iisus pentru că Îl iubea și recunoștea că El este Învățătorul său.
Această smerită ascultare a lui Petru față de Iisus era atitudinea sa obișnuită, deși nu înțelegea ce va urma și nici nu avea multă speranță că va reuși să prindă pește. Nici pe departe nu se gândea el că, deodată, o izbândă mare în cele ale pescuitului va schimba viața sa. Deci, el doar a ascultat de Iisus și a zis: ‘după cuvântul Tău, voi arunca mreaja’ (Luca 5, 5). Însă, după ce a făcut ce i s-a poruncit, Petru și cu cei care-l însoțeau ‘au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele’. Atunci, ei au făcut semn celor ce se aflau în cealaltă corabie să vină ca să-i ajute. Și astfel au umplut ambele corăbii de pește, încât erau gata să se scufunde.
Teama care se naște din întâlnirea păcătoșeniei omului cu sfințenia lui Dumnezeu
Însă Evanghelia ne spune că cei care au prins o mare mulțime de pești, în loc să se bucure, s-au înspăimântat. În mod obișnuit, nimeni nu se înspăimântă sau se teme după o mare izbândă, ci se bucură.
De ce în loc să se bucure pescarii au fost cuprinși de spaimă? Deoarece și-au dat seama că pescuirea aceasta neașteptată nu era ceva obișnuit, ci o minune săvârșită prin puterea cuvântului lui Dumnezeu, ca urmare a ascultării smerite a lui Simon-Petru față de Domnul Iisus Hristos. Vedem că primele cuvinte ale Sfântului Apostol Petru nu au fost cuvinte de mulțumire, cum era firesc, nici cuvinte de bucurie, ci o puternică și profundă conștiință a păcătoșeniei sale în fața lui Dumnezeu Cel Sfânt. De aceea, Petru a zis: ‘Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!’ (Luca 5, 8). Iar aceste cuvinte le-a rostit el după ce a îngenuncheat la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos.
De ce acest gest cu totul neașteptat al Sfântului Apostol Petru? Deoarece el a simțit puterea dumnezeiască a lui Hristos. Cuvintele sale ‘ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!’ (Luca 5, 8) exprimă fiorul și teama omului credincios când se întâlnește cu puterea sfințeniei lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor. Această teamă sfântă și plină de smerenie este exprimată în spațiul sacru al Bisericii Ortodoxe când ne apropiem de Sfânta Masă a Sfântului Altar, care simbolizează mormântul lui Hristos și tronul Său de slavă. De aceea, în timpul Sfintei Liturghii Euharistice, înainte de împărtășire, ne închinăm până la pământ în fața Sfintei Mese și zicem: ‘Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul!’. Deci, vedem în cuvintele și gesturile Sfântului Apostol Petru din Evanghelia acestei Duminici atitudinea pe care trebuie să o avem când ne întâlnim cu Hristos, Dumnezeu-Omul, prezent în Sfânta Euharistie.
Pescuirea minunată a schimbat viața lui Petru: din pescar a devenit apostol sau misionar al lui Iisus
Observăm că după ce omul credincios ascultă Evanghelia lui Hristos și împlinește poruncile Lui, se arată și lucrarea lui Hristos în viața sa. Numai în stare de ascultare smerită și de împlinire a poruncilor lui Hristos poate omul simți sfințenia lui Dumnezeu, care contrastează cu păcătoșenia sa. Văzând smerenia și teama lui Petru, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune acestuia: ‘Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!’ (Luca 5, 10). Astfel, pescuirea minunată a fost lucrare de pregătire a ucenicilor lui Iisus ca să înțeleagă că lucrarea lor viitoare trebuie să se bazeze mai întâi pe puterea harului lui Hristos, nu pe forțele proprii. După această minune, Sfântul Apostol Petru și cei împreună cu el, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos cu multă convingere și bucurie: ‘Și trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul și au mers după El’ (Luca 5, 11).
Înțelegem, așadar, că Evanghelia de azi se referă în mod direct la taina Bisericii. Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spațiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, majoritatea bisericilor, ca lăcașuri de cult, din primele veacuri și până acum, se construiesc în formă de corabie, (chiar dacă, mai târziu, corabia a luat forma crucii), iar turla principală ține loc de catarg, purtând în vârf o cruce. Această normă este fixată în cartea numită ‘Constituțiile apostolice’. Hristos Cel răstignit și înviat conduce tainic această corabie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lumii Evanghelia vieții veșnice și-i îndrumă pe calea mântuirii pe cei ce cred în El și sunt botezați în numele Preasfintei Treimi.
Harul lui Dumnezeu primează față de osteneala omului
Învățătura principală pe care o primim din Evanghelia de astăzi este că lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieții în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui Dumnezeu. Ceea ce învață Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii și a păstorului în Biserică, și anume: în lucrarea bisericească mai întâi contează harul sau ajutorul lui Dumnezeu și apoi priceperea omenească. Cât timp Sfântul Petru a contat doar pe priceperea sa, pe forța sa fizică și pe dibăcia sa de a pescui, nu a prins nimic. Cuvintele sale: ‘Toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins!’ (Luca 5, 5) sunt, de fapt, constatarea tristă a unui eșec total, însoțit de o stare de oboseală și resemnare. Dar iată că, pe neașteptate, la capătul puterilor omenești, începe lucrarea lui Dumnezeu. Când Petru nu mai avea nici o speranță de reușită, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu și s-a săvârșit minunea. După ce a făcut ce i-a spus Hristos Învățătorul, ucenicul Petru a văzut cum s-a schimbat eșecul în succes. Această putere care face minuni, schimbă situații și rezolvă probleme dificile este harul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: ‘Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește!’ (Filip. 4, 13). De aceea, slujitorii Bisericii se hirotonesc sau se sfințesc prin ‘dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește’ (‘Arhieraticon’, Slujba hirotoniei diaconului, preotului și episcopului). Totuși, trebuie remarcat faptul că Hristos nu a săvârșit minunea pentru niște pescari leneși, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea. Astfel, din multa lor osteneală fără succes s-a născut multa lor smerenie. Abia atunci, întrucât i-a aflat în stare de osteneală și de smerenie, Hristos-Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său care face minuni. Sfântul Isaac Sirul spune: ‘Dumnezeu ne dăruiește harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli’. Așadar, harul îmbelșugat se dăruiește celor ce au privegheat mult și s-au ostenit mult. Chiar dacă nu s-a împlinit speranța lor când se așteptau ei, ea s-a împlinit mai târziu într-un mod mai frumos și mai avantajos tocmai pe când ei nu mai sperau nimic. Așa se întâmplă uneori și în viața Bisericii sau în viața creștinului. Foarte adesea ne străduim să facem ceva bun, dar nu reușim când și cum dorim noi. Apoi ne întrebăm, cu întristare sau nedumerire: ‘De ce n-am reușit?’ Cineva se pregătește pentru examen, dar are un moment de slăbiciune și nu reușește să treacă examenul cu succes. Cineva se străduiește să facă o lucrare mare cu scop nobil, dar nu mai ajunge să o termine; intervine o situație neprielnică și toată lucrarea a eșuat. Însă, adesea, ceea ce nu poate fi înțeles la un moment dat se va lumina mai târziu, când voiește Dumnezeu și cum voiește El.
Ajutorul lui Dumnezeu se dobândește prin rugăciune smerită, osteneală și răbdare multă
Uneori oamenilor care, pe lângă multă osteneală, dau și dovadă de răbdare le vine ajutorul lui Dumnezeu pe când nu se așteaptă. Unii oameni, fiindcă nu au ajuns la o reușită pe care o doreau, au interpretat aceasta ca fiind un eșec, o părăsire a lor de către Dumnezeu. Mai târziu însă au constatat că dacă s-au smerit și s-au întărit în credință, cu toate că Dumnezeu nu a răspuns la cererea lor când doreau ei, totuși le pregătea atunci o biruință viitoare sau o binecuvântare mai mare. Însă El a voit să le verifice smerenia, ascultarea și răbdarea. În cazul Sfântului Apostol Petru și al celorlalți pescari care erau cu el, Hristos Domnul a văzut multa lor osteneală, răbdare și smerenie. După ce Simon-Petru a recunoscut, în stare de smerenie și pocăință, limitele puterii și cunoașterii sale, Dumnezeu l-a chemat să devină pescar de oameni, adică păstor de suflete. Vedem că abia când omul recunoaște că are nevoie de ajutorul sau harul lui Dumnezeu, el poate deveni cu adevărat slujitor al lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Această înțelepciune tainică a lucrării lui Dumnezeu în viața oamenilor este cuprinsă în Evanghelia de astăzi. Astfel, Evanghelia ne arată că Dumnezeu cunoaște atât ostenelile omului, cât și limitele sau slăbiciunile lui, dar îl învață să-I ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă, în smerenie și recunoștință.
Evanghelia acestei Duminici ne învață că totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu numai când ne simțim mai slab pregătiți, ci și când suntem foarte bine pregătiți trebuie să ne rugăm Lui, zicând: ‘Doamne, ajută!’. Dumnezeu iubește foarte mult pe fiecare om smerit care îi cere ajutorul Său și se străduiește să fie harnic și darnic.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim puterea Lui când Îi cerem ajutorul Lui, să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlinește dorința noastră atunci când voim noi și cum voim noi. Să învățăm că înțelepciunea Lui este mai mare decât înțelepciunea noastră, puterea Lui este mai mare decât puterile noastre, iar harul Lui și sfințenia Lui sunt izvor de lucrări minunate și mântuitoare, spre slava Preasfintei Treimi și spre bucuria noastră. Amin!
* Text revizuit se autor în anul 2011
