Întâlnire pentru combaterea avortului, la Grupul Școlar Șendriceni

O echipă interdisciplinară de la Spitalul Municipal Dorohoi a susținut ieri un workshop la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, județul Botoșani, informează „Ziarul Lumina”.

Din echipă au făcut parte psiholog Simona Anton, asistent social Adriana Anton și pr. misionar de caritate Teodor Ciurariu. Cei peste 200 de tineri, însoțiți de cadrele didactice, au aflat dintr-o prezentare Power-Point despre efectele avortului. De asemenea s-a vorbit despre nefirescul relațiilor sexuale la vârsta adolescenței. „Tinerii au fost informați asupra riscurilor și consecințelor avortului, precum și a utilizării metodelor contraceptive. A fost prezentat Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, care poate veni în sprijinul tinerelor care au rămas însărcinate. La final, elevii au primit iconițe și pliante. Ne-am propus ca după sărbătorile pascale să ne reîntâlnim cu liceenii de la Șendriceni într-o conferință interactivă. Considerăm că această întâlnire a fost binevenită”, a declarat pr. misionar de caritate Teodor Ciurariu.

Comentarii Facebook


Știri recente