Întâlnire duhovnicească la Penitenciarul Bacău

Tinerii aflați în detenție în Penitenciarul Bacău au fost vizitați joi, 16 mai 2013, de un grup de credincioși din parohia „Sfinții Voievozi” – Săvinești, Protopopiatul Roznov, județul Neamț. Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului „Lumina lui Hristos luminează tuturor” și s-a adresat minorilor din penitenciarul băcăuan, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Enoriașii parohiei Săvinești au fost prezenți pentru câteva ore în Penitenciarul Bacău. Oamenii, alături de preotul paroh Petru Munteanu, au adus daruri copiilor și tinerilor, care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani, căutând să înmulțească talantul milosteniei. Credincioșii au avut în minte cuvintele Domnului Hristos „în temniță am fost și ați venit la Mine”, astfel că au pășit dincolo de gratii pentru a se întâlni cu frații mai mici ai Mântuitorului. Tinerii au venit în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a penitenciarului, unde au fost așteptați de preotul misionar de caritate Octavian Mihai Balan, de reprezentanții unității și de musafirii din Săvinești. Întâlnirea a debutat cu intonarea troparului Învierii „Hristos a înviat”. În continuare, fiecare tânăr s-a prezentat, a spus vârsta pe care o are, localitatea din care provine și dacă e sau nu din familie monoparentală. Părintele Petru Munteanu i-a îndemnat pe copii și tineri să se roage cât mai mult, să învețe, să ierte, să nu fie iubitori de ceartă, să participe la sfintele slujbe și să pășească în biserică ori de câte ori au posibilitatea. Copiii și tinerii așezați pe bancă, mulți dintre ei ținând capul în jos, au ascultat cu emoție îndemnurile, apoi au plecat din lăcașul de închinăciune, singurul loc în care deținuții parcă sunt liberi. Darurile oferite minorilor din Penitenciarul Bacău au fost strânse din donații. Acțiunea umanitară „Lumina lui Hristos luminează tuturor” este rodul unui parteneriat între parohia Săvinești 2, Fundația „Katholische Kirchengemeinde St. Hubertus St. Süstereseel” din Germania, reprezentată pe plan local de prof. Elena Oboroceanu, și Asociația umanitară „Ursula Honeck” din Piatra Neamț, reprezentată de ing. Augusta Jumanca.

„Pe lângă darurile oferite, am dorit să le transmitem tinerilor din penitenciar bucuria Învierii Mântuitorului Hristos. Am dorit să discutăm cu minorii aflați în detenție de la suflet la suflet și să intrăm într-un cadru al duhovniciei în care este prezent Hristos. Din discuțiile pe care le-am purtat cu tinerii din penitenciar am constatat că foarte mulți provin din familii monoparentale. Criza societății noastre începe în familie, apoi se răsfrânge în comunitate”, a subliniat pr. Petru Munteanu.

Comentarii Facebook


Știri recente