Înscrieri pentru admiterea în școlile teologice liceale din Arhiepiscopia Craiovei

În perioada 27- 29 mai, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au loc înscrieri pentru examenul de admitere care se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie. Joi, 30 mai, sunt programate probele eliminatorii, vizita medicală și probele de verificare a aptitudinilor muzicale și a dicției (rostirea unei rugăciuni), iar vineri, 31 mai, elevii admiși vor susține proba scrisă la disciplina Religie, din materia studiată în clasele a VII-a și a VIII-a, a precizat Gheorghe Cioiu.

„Elevii absolvenți de gimnaziu care doresc să se formeze într-un cadru educațional †š în care sunt îmbinate valorile moral-creștine cu excelența și performanța, sunt invitați să depună dosarele de înscriere la Seminarul Teologic în aceste zile, urmând ca probele să se desfășoare în zilele de joi și vineri”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, de la Seminarul Teologic din Craiova.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină certificatul de botez de la preotul paroh, adeverință medicală eliberată de medicul de familie, fișă de înscriere în original eliberată de unitatea de învățământ gimnazial, recomandare de la consiliul parohial, binecuvântare din partea Mitropoliei Olteniei, care se obține la seminar, foaia matricolă pentru clasele I-VIII, copie de pe certificatul de naștere și copie de pe buletin.

Comentarii Facebook


Știri recente