Noul „Îndrumător administrativ bisericesc”, ediția a IV-a, destinat atât clericilor în activitatea de la parohie, cât și candidaților care susțin examenul de capacitate preoțească, a fost publicat la Editura Cuvântul vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
„Ghidul practic pentru examenul de capacitate preoțească, administrarea parohiei și a mănăstirii” a fost structurat în două părţi, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte.
„Prima oglindeşte aspectele cele mai importante ale activităţii sectoarelor administraţiei eparhiale, pe care clerul eparhiei trebuie să le cunoască pentru a conlucra cu acestea spre bunul mers al eparhiei”.
„Partea a doua reprezintă o sinteză a cunoştinţelor ce se dobândesc prin studiul disciplinelor teologice practice, cunoştinţe pe care fiecare păstor de suflete trebuie să le aplice în contextul pastoral în care activează, pentru a se dovedi un bun slujitor al lui Hristos și iconom al tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4:1)”.
Actualul Ghid practic este tipărit într-o ediţie îmbunătăţită, fiind util nu numai candidaţilor la examenul de capacitate preoțească, ci şi preoţilor care și-au început deja activitatea pastorală și care doresc să fie ancoraţi în realităţile concrete în care Biserica își desfăşoară activitatea, a mai precizat Patriarhul Daniel.
Volumul poate fi achiziționat de la magazinele de obiecte bisericești sau prin intermediul site-ului colportaj.ro.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.