Preselecțiile pentru Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române vor avea loc în data de 18 ianuarie, în intervalul orar 12:30 – 14:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Înscrierile au loc în momentul prezentării pentru susținerea probelor.
Preselecțiile se adresează băieților cu vârsta cuprinsă între 9 – 12 ani și fetelor între 10 – 18 ani.
Criteriile de selecție sunt: auzul muzical, simțul ritmic, noțiuni elementare de solfegiu.
Copiii și tinerii care vor să se înscrie în cor vor pregăti una sau două piese muzicale din repertoriul de colinde, muzică religioasă, laică, de preferat în limba română.
La Symbol, noi facem educație prin muzică
În acest cadru, tinerii se dezvoltă artistic și personal, cultivând deprinderi noi și o disciplină specifică pentru o formație corală.
„Toți cei care au plecat de pe băncile «Symbolului», metaforic vorbind, acolo unde au mers au sfințit locul”, a declarat Luminița Guțanu – Stoian, dirijorul Corului de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu”.
Proiecte noi în an aniversar
Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate în domeniul promovării artei corale și a spiritualității, corul are noi concerte.
Anul 2024 a fost unul rodnic, Corul „Symbol‘‘ întorcându-se în octombrie triplu laureat de la Concursul Internațional „World Grand Prix for Choral Singing” din Barcelona și dublu laureat în noiembrie de la Concursul Coral Internațional „Gavriil Musicescu” din Iași.
„Anul acesta ne propunem să ajungem cel puțin la un concurs internațional și avem proiecte frumoase, care deja se conturează, dar care vor fi anunțate în momentul în care vor fi stabilite datele de desfășurare”, a transmis conf. Luminița Guțanu – Stoian.
Corul „Symbol – Jean Lupu”
Corul „Symbol” a fost înfiinţat în 18 septembrie 1990 de către profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti.
Grupul a cântat pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român, Radiodifuziunii Române, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară. Se cuvine a evidenţia faptul că Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa cel puţin un concert al corului „Symbol”.
Foto credit: Facebook / Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu”